ZIUA NAȚIONALĂ: Parada militară de 1 Decembrie, în prezența a 10.000 de persoane, la București

Parada militară a început, marți, în Piața Constituției, cu prezentarea Gărzii de Onoare președintelui Klaus Iohannis și cu intonarea imnului național al României, moment în care, în semn de salut, bateria de artilerie a Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” a executat 21 de salve de tun, informează Mediafax. Șeful statului s-a aflat în tribuna oficială, alături de el fiind premierul Dacian Cioloș, ministrul Apărării, Mihnea Motoc, și ministrul Internelor, Petre Tobă.La paradă asistă apoximativ 10.000 de persoane, care se află atât în Piața Constituției, cât și pe străzile adiacente.Președintele Klaus Iohannis a ajuns, în jurul ore 11:00, în Piața Constituției din Capitală, unde are loc parada militară de Ziua Națională a României, la care iau parte peste 2.600 de militari și 360 de mijloace tehnice, la manifestări fiind prezente mii de persoane.Președintele Klaus Iohannis a fost primit cu onoruri militare. La sosirea șefului statului, a fost intonat imnul național.La paradă sunt prezenți și președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, fostul președinte Traian Băsescu, care a venit împrepună cu nepoțica sa, liderii PNL Alina Gorghiu și Ludovic Orban, Ilie Năstase, precum și reprezentanți ai Armatei, Jandarmeriei, ai Corpului Diplomatic acreditat la București și parlamentari. Peste 2.600 de militari și specialiști, cu 360 de mijloace tehnice, din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Protecție și Pază, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Administrația Națională a Penitenciarelor și Poliția Locală București participĂ, marți, începând cu ora 11.00, la parada militară de Ziua Națională a României, în Piața Constituției din București.Militarilor români li se vor adăuga detașamente de militari din Bulgaria, Polonia, Republica Moldova, Statele Unite ale Americii și Turcia.Toate străzile din jurul Casei Poporului sunt închise până la ora 16.00, parcarea mașinilor fiind interzisă. Polițiștii de la rutieră vor fi în trafic și vor direcționa autoturismele pe rute ocolitoare, iar punctele de acces pentru a ajunge în piață sunt la intrarea dinspre B-dul Unirii, la intersecția B-dul Libertății cu B-dul Națiunile Unite sau intrarea dinspre Calea 13 Septembrie.

Recomandări

Peste 1.000 de oameni din județ participă duminică la mitingul AUR de la București pentru reluarea cât mai repede a alegerilor prezidențiale