Parada militară de la Arcul de Triumf s-a desfășurat, ieri, în prezența a peste 2.500 de persoane, însă la evenimentul dedicat Zilei Naționale la București nu a fost prezent nici un ministru.
Parada organizată tradițional la Arcul de Triumf pentru a marca Ziua Națională a început odată cu sosirea la eveniment a premierului Emil Boc. Acesta a fost întâmpinat de șeful Statului Major General, amiralul Gheorghe Marin, ulterior șefului Guvernului fiindu-i prezentat onorul de către Regimentul de Gardă Mihai Viteazu. Acest aspect a stârnit controverse în condițiile în care, Mircea Geoană, președintele Senatului și al doilea om în stat era prezent la eveniment și unele voci au considerat că lui trebuia să i se prezinte onorul.
Președintele, care în anii trecuți făcea băi de mulțime cu ocazia paradei, a lipsit de la eveniment, fiind plecat la summitul OSCE de la Astana. Șeful statului este însoțit în delegație de miniștrii Baconschi și Gabriel Oprea, fapt care motivează absența celor doi de la eveniment. Însă nici unul dintre miniștrii Cabinetului Boc nu a venit la Piața Arcului de Triumf. Au lipsit de asemenea șefii principalelor partide, președintele Camerei Deputaților și alți șefi de instituții care în anul trecut participau la eveniment.
Au venit însă mulți „foști”: fostul ministru Adriean Videanu, fostul premier Petre Roman, fostul președinte Emil Constantinescu.
Au venit de asemenea George Maior, directorul SRI, Corneliu Vadim Tudor, ambasadorii acreditați la București și șefii categoriilor de forțe ale Armatei.
Poate cel mai important este însă că la eveniment au participat peste 2.500 de oameni, potrivit datelor Jandarmeriei. Adunați în Piața Arcului de Triumf cu aproape o oră înainte de începerea evenimentului, bucureștenii entuziaști – dintre care mulți au venit cu steaguri – s-au bucurat de spectacolul pe care militarii l-au oferit de Ziua Națională.
Peste 1.500 de militari au defilat pe sub Arcul de Triumf în acorduri de muzică militară.
Comandantul paradei în acest an a fost generalul de brigadă Nicolae Ciucă, comandantul Brigăzii 282 Mecanizată „Unirea Principatelor”, unul din cei mai tineri generali ai Armatei României. El a fost prezent în toate misiunile în care Armata Română a participat cu trupe, respectiv în teatrele de operații din Angola, Kosovo, Bosnia-Herțegovina, Afganistan și Irak.
Au fost reprezentate toate categoriile de forțe și au fost prezentate vehicule militare, tancuri și alte tipuri de tehnică militară care au stârnit admirația mai ales în rândurile copiilor.
Un drill-team din Regimentul de Gardă Mihai Viteazu a prezentat un exercițiu de măiestrie cu puști, militarii fiind aplaudați de cei prezenți. A fost de asemenea spectaculoasă defilarea, pe sub Arcul de Triumf, a reprezentanților unui regiment de Cavalerie.
Avioanele și elicopterele care urmau să survoleze Arcul de Triumf au rămas la sol, pentru al treilea an consecutiv, din motive legate de condițiile meteorologice nefavorabile.
La Paradă au mai participat cu efective și tehnică și MAI, SPP și SRI.
Miruna BADEA