Ziua Națională a României va fi marcată și la Fălticeni

„Altarul Eroilor”
„Altarul Eroilor”

Ziua Națională a României va fi marcată la Fălticeni prin depuneri de coroane de flori în cardul unui ceremonial organizat la Altarul Eroilor din vecinătatea Primăriei, joi, 1 Decembrie, începând cu ora 12,00. Alături de conducerea administrației publice locale, la acest eveniment vor participa reprezentanți ai Instituției Prefectului Județului Suceava și ai Consiliului Județean, directori de instituții locale, ofițeri din comanda instituțiilor militare, aleși locali, lideri politici locali, ofițeri și subofițeri pensionari și numeroși localnici.
După intonarea imnului României, un sobor de preoți vor oficia o slujbă religioasă de pomenire a eroilor, după care vor fi depuse coroane de flori din partea Primăriei municipiului Fălticeni, a Instituției Prefectului, a Consiliului Județean, a Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș”, a Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava – Detașamentul de Jandarmi Fălticeni, a Detașamentului Fălticeni al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență „Bucovina” Suceava, a Poliției municipiului Fălticeni, a Poliției Locale, a partidelor politice reprezentate în Consiliul Local și din partea instituțiilor de învățământ.
„Altarul Eroilor” este un grup statuar dedicat eroilor militari din Fălticeni, remarcați, fiecare, în câte unul din cele trei războaie cruciale pentru istoria națională: Războiul de Independență (1877) – maior Nicolae Ioan, cel al Întregirii neamului (1918) – col. Gavril Danielescu, și cel al Recuceririi teritoriului (1944) – căpitan comandor Constantin Costăchescu, comandantul submarinului „Delfinul”. Lucrarea face parte din proiectul ansamblului monumental al elitelor realizat în anul 2018 de regretatul arhitect Crișan Victor Popescu, artistul plastic Gabrel Baban și reprezentanții Asociației „Strada Mare Fălticeni”.

„Altarul Eroilor”
„Altarul Eroilor”
„Altarul Eroilor”
„Altarul Eroilor”

Recomandări

167 de profesori și elevi de la școli din județ au prezentat momente artistice în centrul Sucevei, de Ziua Unirii Principatelor Române

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, Andreea Anița, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România
Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România

Ziua Culturii Naționale a început în municipiul Suceava cu depunere de coroane de flori și jerbe la statuia lui Mihai Eminescu