Ziua muncii cu tacul

Poimâine, de 1 Mai, Ziua Internațională a Oamenilor Muncii (după cum era numită în vremurile de demult), la Sheffield au loc ultimele două sesiuni ale finalei Campionatului Mondial de Snooker, în care, după cum se arată lucrurile la ora la care scriu eu acest articol, urmează a se întâlni Mark Selby, actualul deținător al titlului, și John Higgins, fost multiplu campion mondial, jegul ăla penal care a pus botul acum câțiva ani la pseudomita oferită în avion de niște jurnaliști britanici (de la aceeași publicație care l-a băgat în pârnaie și pe europarlamentarul Adrian Severin, cam pentru aceleași chestii) pentru a ceda nu mult, ci câte un singur frame în fața unor outsideri, în timpul unui turneu de la Kiev. Evident, totul era o invenție de presă, dar Higgins s-a lăcomit la ipotetică șpagă de vreo 300.000 de euro, fiind înregistrat, dat apoi în fapt și, evident, suspendat vreo 6 luni de Federația Internațională de Snooker. De atunci încoace, și sunt vreo 7 ani, de câte ori îl văd pe Higgins, mi se face greață. La data întâmplării, porcovanul era pe locul 1 în clasamentul mondial și avea deja câștigate din snooker ceva mai mult de 5 milioane de lire sterline. Așadar, îmi doresc de fiecare dată să-l văd nu doar pierzând, ci și umilit. Numai că este totuși un mare jucător, capabil oricând de revenire, de la orice scor, în fața oricărui adversar. În semifinala cu Barry Hawkins, după prima repriză, conduce cu 5-3, după ce a avut chiar 4-0, și mi-e greu să cred că Barry îl poate deranja. Dincolo, între Mark Selby, care nu mi-a fost tare drag niciodată, și „dl profesor” Ding Junhui, doar n-o să țin cu chinezoiul! Așa că rămâne să-l susțin pe Mark și în semifinala, și în finală, când sper să-l bată pe Higgins cu 18-0. Păcat însă că Ronnie a pierdut în sferturi în fața lui Ding, care n-a excelat, dar a avut parcă mai multă baftă. Desigur, Ronnie a pierdut în primul rând pe mâna lui, încercând și acum câteva lovituri fanteziste. Păcat.