În perioada 8-12 aprilie 2019,la Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava s-au derulat activități deosebite pentru a sărbători Ziua Mondială a Sănătății, în cadrul proiectului Erasmus+ „Healthy Foods, Happy Moods”, coordonator fiind dna prof. Mazilu Mirela. Sloganul campaniei naționale de anul acesta fiind „Prin prevenție, sănătate pentru toți!”, ni s-a părut important să atragem atenția tuturor elevilor că e mai bine să prevenim, prin alimentație sănătoasă și activități fizice crescute, decât să tratăm.
Scopul acestor activităția fost informarea și conștientizarea elevilor asupra importanței pe care sănătatea o are pentru viața fiecărui individ și pentru societate. Invitații speciali ai acestui eveniment au fost: dna nutriționist Bălănucă Daniela, dna doctor stomatolog Gheorghiță Daniela și dna asistent medical Zica Aga, DSP Suceava.
Săptămâna a început cu o scurtă informare despre semnificația acestei zile. A urmat zilnic sportul de dimineață, în curtea școlii, coordonat de prof. ed. fizică Țuca Claudia. Peste 300 de elevi din clase primare și gimnaziale au făcut încălzirea, au dansat și apoi s-au bucurat de fructe delicioase, în fiecare dimineață, fiind săptămâna fructelor: portocale, banane, mere, mandarine.
În cabinetul Erasmus+, elevii a șase clase primare au participat la activitatea „Dinții și alimentația sănătoasă”, susținută de dr. Gheorghiță Daniela. Elevii au vizionat scurte filmulețe, prezentări, au adresat întrebări, participând activ la dezbaterea inițiată de dna doctor stomatolog. Astfel și-au îmbogățit cunoștințele despre igiena dentară și au realizat care e legătura dintre alimentația sănătoasă și dantura frumoasă. Elevii au primit materiale promoționale cu mesaje educative pentru a se informa suplimentar.
Dna nutriționist Bălănucă Daniela a realizat o activitate practică, „Lădița cu sănătate”, cu elevii clasei a II-a D și o parte din părinții acestora. Activitatea a început prin a le aminti elevilor informații despre piramida alimentelor, farfuria ideală, alimentația sănătoasă în general și măsuri esențiale pentru siguranța alimentelor. Apoi, împărțiți în patru grupe, elevii au fost mici bucătari. Ei au realizat tartine vesele și au montat iaurt cu căpșuni, banane, nuci, semințe, cereale și miere, respectând indicațiile dnei nutriționist privind cantitățile, combinarea alimentelor și necesarul de calorii.
Dna profesor Țuca Claudia a organizat activități sportive pe parcursul întregii săptămâni, implicând elevii în jocuri, ștafete, întreceri.
Specialiștii invitați au dat dovadă de un profesionalism deosebit, făcând toate informațiile accesibile elevilor
Sloganul săptămânii a fost „Sănătos trăim, să nu ne-mbolnăvim!”.
„Le mulțumim partenerilor, echipei de proiect (director Bobric Petronela, prof. Rogoz Elena, prof. Țuca Claudia, prof. Corneanu Simona, prof. Voroniuc Oltița, prof. Miron Cătălina, prof. Tașcă Maria, prof. Jescu Paula), părinților și elevilor pentru contribuția la reușita activităților acestei săptămâni”, a declarat prof. Mazilu Mirela, coordonatorul activității.



