Tinerii cercetași din municipiul Suceava vor marca Ziua Mondială a Cercetașilor, care se sărbătorește anual, în data de 22 februarie, printr-o Gală a Voluntariatului dedicat nonviolenței, organizată împreună cu polițiștii suceveni, la Shopping City Suceava.
Evenimentul va avea loc duminică, 21 februarie, de la ora 12.00, în incinta centrului comercial, în zona City Gallery, special amenajată pentru susținerea activităților culturale.
Activitățile se vor constitui din prezentări ale retrospectivei acțiunilor de bune practici desfășurate în anul 2009, fiind completate de talentul a peste 80 de copii care vor susține momente artistice (scenete de teatru, obiceiuri cercetășești, momente muzicale). La activități vor participa peste 200 de persoane (părinți și copii) , membri ai organizațiilor cercetășești din Suceava, Vama și Liteni.
Astfel, la doi ani de la semnarea parteneriatului de colaborare, polițiștii și cercetașii suceveni vor prezenta rezultatele unei cooperări bazate pe respect reciproc și promovare a valorilor sociale reale – acțiuni umanitare, tabere tematice, evenimente cultural – artistice.
Gala se va încheia cu lansarea revistei „Scriind o poveste la Moldovița”, material prefațat de cuvântul înainte al reprezentantului Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, inspector de poliție Ionuț Epureanu și tipărit cu sprijinul partenerului Shopping City Suceava.
“Să încercăm să le inducem copiilor dragostea pentru natură, pentru frumos, pentru sport și artă. Să-i familiarizăm cu spiritul de echipă și competiția. Să-i unim în fața pericolelor, a violenței și criminalității. Să le creăm condițiile de dezvoltare, afirmare și performanță” – acestea sunt o parte din ideile promovate de cercetașii Organizației Naționale “Cercetașii României” și polițiștii suceveni, care îi invită pe toți cei interesați să li se alăture, pentru a se bucura împreună cu ei de frumusețea copilăriei.