Ziua Mondială a Animalelor



Ziua Mondială a Animalelor
Ziua Mondială a Animalelor

Ziua Mondială a Animalelor este sărbătorită în fiecare an pe data de 4 octombrie.
Ziua Mondială a Animalelor a fost instituită de Organizația Internațională pentru Protecția Animalelor în anul 1931, la Florența, în memoria Sfântului Francisc de Assisi (1182-1226), întemeietorul Ordinului Franciscan, canonizat la 4 octombrie 1228, ocrotitorul tuturor animalelor și al mediului înconjurător, cel despre care se spune că avea darul de a vorbi cu ființele necuvântătoare.
Ziua Mondiala a Animalelor a ajuns cu timpul să fie celebrată pe întreg mapamondul ca zi închinată onorării, binecuvântării și protecției animalelor, în multe țări oficiindu-se ceremonii speciale în cadrul cărora animalele primesc binecuvântarea preoților.