Ziua limbii române?

Portalul „carte și arte”, gospodărit cu dăruire de prozatorul Corneliu Leu, vine cu o propunere ce a izbutit să trezească interes din Australia până în hotarele comunelor Putna, Frătăuți, Marginea, Grăniceri, Dorna Candreni: instituirea SĂRBĂTORII NAȚIONALE A LIMBII ROMÂNE. Se propune data de 29 (cu eventuală extindere către 31) august, în consonanță cu evenimentul similar ce se desfășoară în Republica Moldova de aproape 20 de ani. Precizându-se: „nu am dorit niciodată să ne suprapunem sărbătorii din Basarabia, ci s-o amplificăm la nivelul tuturor comunităților românești și, mai ales, a țării.”
Inițiativa pare a fi primită cu entuziasm generalizat, dacă e să ne luăm după mesajele de susținere sosite din toate colțurile țării și ale lumii, de la instituții, organizații și persoane dintre cele mai diferite. Cum ar fi directorul revistei „Cetatea culturală” (Cluj), primarul comunei Luncavița (Tulcea), Centrul cultural „Tudor Gheorghe” Izbiceni (Olt), Consiliul local Vulcana-Băi, șeful ARTRAD, președintele Ligii scriitorilor din România, vicepreședintele Societății românilor din Australia, directorul revistei „Oglinda” (Focșani), vicepreședinta FIJET, conducerea Asociației Scriitorilor Români din Germania, bibliotecara din Cornu, directorul DJCCP Dolj, revista „Timpul” (Tg. Jiu), președintele Filialei Suceava a MPSR și foarte, foarte mulți alții. Cum se vede, și-au manifestat imediat adeziunea reprezentanți ai unor instituții și organizații de planul II sau chiar III, lipsind gesturi similare din partea forurilor statale și personalităților de marcă ale clasei politice.
(Cum alegerile se apropie, este de așteptat ca și această ignorată nișă a interesului public să fie luată în atenția doritorilor de voturi.) Dincolo de exclamații aprobative, inițiativa lui Corneliu Leu și a venerabilei reviste „Albina” este susținută și cu argumente. Cel mai ades, de suflet. Dintr-un text datorat regretatului G.I. Tohăneanu, decedat chiar în preziua propusei sărbători, decupăm observația-vers a lui Blaga: „limba este întâiul mare poem al lumii”. Grigore Vieru își exprimă nădejdea că, atunci „când va fi întreagă limba română, va fi întreagă și țara.” Un scriitor din Danemarca nu se sfiește să afirme că „singura limbă care mă întregește ca om este limba română (…) de 40 de ani de când sunt rupt de ea, limba română continuă să-și desfacă evantaiul imensității în fața ochilor mei”. Apar și diverse idei de completare a semnificațiilor zilei de 29 august, ce ar urma să fie declarată și „ziua mediului academic din România”, dar și „ziua bisericilor din lemn” – până la dizolvarea inițiativei prin exces de adeziune entuziastă: „Sunt de acord ca fiecare zi să fie a limbii române”. O altă propunere vine de la Cluj: „Acțiunea ar trebui să fie preluată de către Guvern, cu atât mai mult cu cât, pentru sărbătorirea Francofoniei, același Guvern a cheltuit sute de miliarde de lei din bugetul țării.”
Cum se vede, inițiativa a stârnit interes și aprobare, ceea ce nu ne împiedică să așezăm în pagină câteva întrebări. Românii au, slavă Domnului, sumedenie de sărbători. Ființează cu adevărat doar cele patronate de biserică ori de armată. Altfel, zilele contabililor sau apicultorilor sunt marcate (dacă sunt) doar în cercul breslei sărbătorite. Una în plus? Da, dacă n-o s-o potopească indiferența oficială. Situația între granițele țării diferă de cea din Basarabia. Acolo, româna este atacată din afară, de o limbă străină. La noi, este agresată din înăuntrul ariei propriilor vorbitori, nu numai de stricătorii de limbă, ci și de românii ce consideră că s-ar cuveni să uităm și să abandonăm limba strămoșilor, ori s-o folosim cel mult pentru înjurături. Instituirea unei astfel de sărbători s-ar cuveni să prilejuiască nu numai discursuri și chermeze cu mici și bere, ci în primul rând meditații responsabile privind starea limbii, spre a se opri degradarea ei tot mai evidentă. Astfel înțeleasă, susțin fără rezerve propunerea de a așeza, în calendarul sărbătorilor românești, ZIUA LIMBII ROMÂNE.