“Școala quilling”

Ziua învățării nonformale, la Școala Gimnazială Zamostea

Ziua învățării nonformale, la Școala Gimnazială Zamostea
Ziua învățării nonformale, la Școala Gimnazială Zamostea

Preșcolarii și elevii claselor primare de la Școala Gimnazială Zamostea au organizat recent Ziua învățării nonformale, având ca logo ”Tot educație. Nonformală”. Școala Gimnazială Zamostea s-a înscris în Calendarul de evenimente cu tema “Școala quilling”, alături de alte aproximativ 123 de instituții din 35 de județe ale țării, care promovează învățarea în contexte variate.
Ziua de 11 octombrie a fost așteptată cu nerăbdare în elevii școlii din Zamostea. Materialele necesare activității au fost pregătite din timp, imaginația copiilor fiind dornică de a se manifesta.
Benzile de hârtie colorată au fost mânuite cu pricepere de preșcolari și elevi, sub atenta îndrumare a cadrelor didactice: Agavriloaie Alina, Airinei Mirela, Botezatu Daniela (coordonatorul activității), Cojocariu Corina, Grigoroșcuță Mihaela, Ștefancu Dumitru și Ursăciuc Aurelia.
Botezatu Daniela, coordonatorul activității, a precizat că metodele activ participative au stimulat învățarea în context nonformal, implicându-i pe copii și dezvoltându-le creativitatea. Munca în echipă a reprezentat principala formă de organizare a activității. Temele abordate au vizat atât anotimpul toamna, cât și realizarea machetei școlii. Nu au lipsit nici jocurile recreative care au stârnit amuzamentul participanților, antrenându-i în diverse situații de comunicare.
„Toată școala citește”
Obiectele confecționate de elevi au fost expuse în holul școlii pentru a fi văzute și de ceilalți elevi sau cadre didactice, transmițându-le astfel invitația de a fi ZÎN(Ă). ”Ne dorim transformarea spațiului școlii noastre în unul creativ, dinamic și prietenos, după modelul #Dăculoareșcoliitale, proiect care ne-a inspirat în realizarea acestei activități și căruia intenționăm să ne alăturăm. O altă idee pe care am dezvoltat-o în școala noastră cu prilejul Zilei Învățării Nonformale a fost: Toată școala citește. Astfel, elevii claselor primare au citit, timp de 10-15 minute pe zi, texte din domenii variate (literatură pentru copii, educație financiară, științe etc.). Activitatea a avut ca scop îmbogățirea vocabularului, dezvoltarea gândirii critice și va continua pe parcursul săptămânii viitoare”, ne-au spus organizatorii.
Coordonatorul activității a mai completat că beneficiul învățării nonformale a fost reorganizarea spațiului școlii, „astfel încât să ne adaptăm cerințelor societății moderne, iar copiii să vină cu plăcere la școală și să învețe în contexte diversificate, mesaj pe care l-am promovat și pe rețelele de socializare, utilizând #ZÎN. Cu siguranță aceste activități vor deveni o preocupare constantă pentru noi în viitor”.

Recomandări

Elevii de la clasele pregătitoare din Verești, Corocăiești și Bursuceni au primit ghiozdane în prima zi de școală