29 ianuarie a fost o zi specială pentru copiii Grădiniței cu Program Prelungit ,,Așchiuță” din Suceava, care au marcat Ziua Internațională a Puzzle-ului printr-o activitate educativă plină de entuziasm, culoare și voie bună. Evenimentul a adus împreună copii, educatori și părinți, transformând jocul într-o adevărată lecție de viață.
Activitatea s-a desfășurat în cadrul proiectului educațional „Așchiuța în timpul liber”, inclus în calendarul activităților de educație pentru timpul liber ale grădiniței.
Potrivit organizatorilor, proiectul face parte din Programul județean de adaptare a educației timpurii la problematica lumii contemporane – „Noile educații”, având ca scop dezvoltarea armonioasă a copiilor prin activități recreative cu valențe educative.
- Joc și colaborare
Înainte de eveniment, copiii au realizat puzzle-uri acasă, alături de familiile lor, pe care le-au adus ulterior la grădiniță și le-au prezentat colegilor.
Activitatea a continuat în sălile de grupă, unde cei mici au lucrat atât individual, cât și în echipă, exersând răbdarea, spiritul de colaborare și bucuria reușitei.
Momentul final a fost marcat de o expoziție de puzzle-uri, plină de culoare, creativitate și emoții, care a reflectat implicarea și entuziasmul tuturor participanților. Ziua s-a încheiat cu zâmbete și amintiri frumoase.
Organizatorii mulțumesc părinților pentru sprijinul și implicarea constantă în activitățile educative ale copiilor.






