Alianța Franceză Suceava și Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava au sărbătorit vineri, 25 noiembrie 2022, Ziua internațională a profesorului de limba franceză, activitate desfășurată anul acesta sub genericul „Le professeur de français, créateur d’avenir”. Această acțiune a reprezentat o bună ocazie pentru comunitatea suceveană de a onora și a mulțumi profesorilor de la această disciplină pentru dăruirea și implicarea lor în predarea limbii franceze.
La eveniment au participat președinta de onoare AFS, prof. univ. DHC Sanda-Maria Ardeleanu, prof. dr. Mariana Ciupu, inspector școlar de limbi străine (franceză, germană, spaniolă, rusă), colaboratori și membri ai Alianței Franceze din Suceava, profesorii de la catedra de limbi moderne a colegiului, elevi și diriginți.
După cuvintele adresate de directorul Colegiului Tehnic „Petru Mușat” Suceava, prof. dr. Maria Teodoreanu, și de președinta de onoare a Alianței Franceze, prof. univ. DHC Sanda-Maria Ardeleanu, profesoara Daniela Sandu a prezentat câteva exemple de bună practică în colaborarea dintre Colegiul Tehnic „Petru Mușat” și Alianța Franceză Suceava, proiectele frumoase de mobilitate și experiența învățământului dual susținut de firma SC AMBRO SA. Un grup de elevi talentați, îndrumați de prof. Titiana Sevaciuc, a susținut un minirecital: „Sur les ailes de l’avenir”.
Evenimentul a continuat cu un interviu online, invitat fiind prof. Guillaume Delhommeau, de la Liceul profesional Funay-Hélène Boucher din Le Mans. Tot online a intervenit și Adelina-Maria Bocancea, masterandă la Sciences PO Paris, care a prezentat tema „Des racines et des ailes”. Tema profesorilor – creatori de viitor a fost abordată și de Alina Mery Hurubean, care a prezentat un proces de coaching transformațional pentru profesori.
Lansarea numărului șase al revistei de promovare a limbii franceze, a civilizațiilor și culturilor francofone „Rythmes, couleurs et paroles francophones”, realizată de prof. univ. DHC Sanda-Maria Ardeleanu, a încheiat activitatea dedicată acestei zile, care a evidențiat contribuția profesorilor de franceză în cadrul comunității sucevene și a pus în valoare frumusețea și importanța limbii franceze.
Ziua internațională a profesorului de limba franceză este sărbătorită la sfârșitul lunii noiembrie, începând din anul 2019, și se dorește a fi un moment dedicat valorizării profesorilor de franceză și consolidării legăturilor care există între profesori, între profesori și elevi, dar și între profesori și comunitatea locală, au transmis organizatorii.


