Ziua internațională a cărții pentru copii și tineret, 2 aprilie, a fost celebrată la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava împreună cu 90 de elevi ai Școlii Gimnaziale Nr. 4 Suceava, coordonați de profesorii Cătălina Miron (Clasa I B), Crina Miron (clasa a II-a C) și Maria Tașcă (clasa I C).
Programul activităților desfășurate la Biblioteca Bucovinei cu acest prilej a fost un periplu Carte – Teatru – Film. Personalul Secției de Împrumut pentru copii a Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” a prezentat expoziția de carte „Andersen, magicianul basmelor”, precum și viața și opera scriitorului Hans Christian Andersen. Trupa de teatru de păpuși a Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu” din cadrul Centrului Cultural „Bucovina” a susținut piesa „James și piersica uriașă”, copiii interacționând entuziasmați cu personajele povestirii. Lectura și vizionarea poveștii „Cufărul zburător” a încheiat programul într-o notă optimistă că lumea cărților înseamnă pentru copii acea lume în care pătrunzi pentru a căuta, a afla, a descoperi, a ști, a cunoaște personaje, experiențe și sentimente unice.
Începând cu anul 1967, în fiecare an, pe 2 aprilie (data nașterii scriitorului Hans Christian Andersen), în întreaga lume se sărbătorește Ziua internațională a cărții pentru copii și tineret, scopul fiind acela de a însufleți dragostea de carte și de a îndrepta atenția copiilor către cărți.





