Consulatul General al Ucrainei la Suceava a oferit joi, cu prilejul sărbătoririi celei de-a XV-a aniversări a Zilei Independenței Ucrainei, o recepție festivă la Casa de Oaspeți din municipiul Suceava. Amfitrionii, Ex. Sa viceconsulul Myhailo Lienkov și d-na Svitlana Lienkova, și-au primit invitații în mod cordial într-un perimetru decorat la intrare cu o selecție din lucrările Taberei internaționale de creație plastică, organizată la începutul acestei veri la Suceava sub egida Uniunii Ucrainenilor din România (UUR) -Ținutul Bucovina. La recepția care s-a deschis cu intonarea imnurilor Ucrainei și României, au participat oficiali din cele două țări, reprezentanți de instituții, personalități ale vieții politice, economice și culturale din Ucraina și România. Cuvintelor de întâmpinare al viceconsulului Myhailo Lienkov li s-au alăturat (după momentul înmânării unor diplome de excelență unor promotori ai relațiilor de prietenie și colaborare dintre România și Ucraina) cele rostite de viceguvernatorul Regiunii Cernăuți, Iuri Șutac, de primarul municipiului Suceava, Ioan Lungu, de președintele executiv al UUR, Ilie Fraseniuc, de vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Stela Acatrinei, de președintele UUR-Ținutul Bucovina, prof. Ioan Bodnar (care, în calitate de consilier pentru probleme de minorități, a reprezentat și instituția Prefecturii Suceava), de prof. Vasile Țapoveț, care a adus salutul Uniunii Democrate a Ucrainenilor din România (UDUR) și de Ion Cozmei, redactorul șef al revistei „Țara Fagilor”, al cărui mesaj s-a concentrat în următorul catren: „În calitate de poet / Vă spun pe românește / meu secret / Șevcenko se numește”. Recepția a avut parte și de câteva momente artistice susținute de ansamblul „Bukovenski Rozmai” din Cernăuți, de orchestra de muzică populară românească „Plaiul Herței” din Herța, de grupul „Soacrele” al Organizației de femei din cadrul UUR-Ținutul Bucovina și de solistul vocal Mihai Cobziuk. Un moment deosebit l-a constituit oferirea de către președintele UUR-Ținutul Bucovina, Ioan Bodnar, viceguvernatorului Regiunii Cernăuți, Iuri Șutac (și, acesta, guvernatorului Volodemer Kuliș, în semn de prețuire și mulțumire pentru gestul umanitar și frățesc de a trimite un substanțial ajutor material – constând în 3 tone de făină de porumb, 2 tone de zahăr și 500 de litri de ulei de floarea soarelui – locuitorilor din comuna suceveană Clit, care au avut de suferit de pe urma inundațiilor din luna iulie) a monumentalului album „Un secol de arte frumoase în Bucovina”. La rândul său, viceguvernatorul Regiunii Cernăuți i-a dăruit președintelui UUR-Ținutul Bucovina un recipient din porțelan în formă de buzdugan, cu al cărui conținut Ioan Bodnar s-a oferit să-i cinstească pe toți cei care l-au „sprijinit să realizeze puntea de prietenie și colaborare între România și Ucraina”. O punte care se consolidează pe zi ce trece prin eforturi comune depuse atât de popoarele român și ucrainean, cât și de comunitățile etnice minoritare situate de o parte și de cealaltă a frontierei. Și, ca să confirme parcă acest lucru, pe muzica populară românească interpretată de membri formației „Plaiul Herței”, s-au prins în horă români și ucraineni deopotrivă, alături de viceconsulul Myhailo Lienkov, de viceguvernatorul Iuri Șutac, de reprezentanții Consulatului General al României la Cernăuți, de liderul comunității românești cernăuțene Arcadie Opaiț, de consilierul municipal sucevean Viorel Seredenciuc…de membrii grupurilor artistice „Bukovenski Rozmai” și „Soacrele”. O horă a prieteniei și a frățietății.






