Pentru eroii de ieri și de azi

Ziua Independenței Ucrainei, marcată printr-o slujbă solemnă la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Suceava

Ziua Independenței Ucrainei marcată printr-o slujbă solemnă la Biserica Sf. Apostoli Petru și Pavel
Ziua Independenței Ucrainei marcată printr-o slujbă solemnă la Biserica Sf. Apostoli Petru și Pavel

Consulatul General al Ucrainei la Suceava, împreună cu Uniunea Ucrainenilor din România (UUR)– Filiala Suceava și Parohia misionară ucraineană „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, a marcat duminică, 24 august, cea mai importantă sărbătoare națională ucraineană, Ziua Independenței Ucrainei, printr-o slujbă solemnă și un moment comemorativ închinat eroilor de ieri și de azi.
La slujba solemnă, oficiată în Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, au participat, alături de Ex. Sa Vasyl Boiechko, consulul general al Ucrainei la Suceava, și de soția sa, Nadia Boiechko, prefectul de Suceava, Florin Sinescu, subprefectul Atanasă Nistor, dar și șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, generalul Ion Burlui.
Membrilor comunității etnice ucrainene sucevene, în frunte cu președintele UUR – Filiala Suceava, Boreslaw Ștefan Petrașuc, li s-au alăturat credincioși și oaspeți din Ucraina, între care și membrii grupului „Menestrel”, de la Universitatea Națională „Yuriy Fedkovych”, din Cernăuți.
Dacă în anii anteriori Ziua Independenței Ucrainei (24 august, ziua în care, în anul 1991, Rada Supremă a Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene a adoptat Declarația de Independență a Ucrainei – care a încoronat lupta de secole a poporului ucrainean pentru dreptul de a avea propriul stat, cu drepturi depline al comunității internaționale) era sărbătorită prin manifestări artistice, anul acesta, în contextul situației tensionate din Ucraina provocate de luptele din regiunile separatiste, celebrarea s-a limitat la o slujbă solemnă și la un moment comemorativ dedicat eroilor.
În curtea Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” există o cruce ridicată atât în memoria eroilor români și ucraineni care s-au jertfit în cele două mari conflagrații mondiale, cât și a victimelor foametei din Ucraina din anii 1932- 1933. Slujba solemnă și slujba de pomenire de duminică le-a fost închinată lor, dar și eroilor care-au căzut în confruntările recente pentru păstrarea integrității statale a Ucrainei.

Ziua Independenței Ucrainei marcată printr-o slujbă solemnă la Biserica Sf. Apostoli Petru și Pavel
Ziua Independenței Ucrainei marcată printr-o slujbă solemnă la Biserica Sf. Apostoli Petru și Pavel
Biserica Sf. Apostoli Petru și Pavel din Suceava
Biserica Sf. Apostoli Petru și Pavel din Suceava
Crucea ridicată pentru veșnica pomenire a eroilor români și ucraineni

Recomandări