Confruntarea dintre Rapid București și Rapid CFR Suceava de luni seara s-a desfășurat într-o atmosferă de meci mare, în nocturnă, în fața unui public numeros în tribune, având și privilegiul de a fi transmisă în direct de posturile de televiziune Digi Sport 1 și Dolce Sport 1. Chiar dacă au pornit cu șansa a doua în fața unei echipe multinaționale, care a avut în teren nu mai puțin de 8 fotbaliști străini, sucevenii au făcut un joc perfect timp de 60 de minute, transformându-i pe adversari în niște anonimi. Trebuie subliniat aici curajul de care a dat dovadă antrenorul Bogdan Tudoreanu, care a abordat jocul într-o manieră ofensivă, lucru care i-a surprins teribil pe giuleșteni, mai ales în prima repriză. „Am pornit de la premisa că nu avem nimic de pierdut. Știind că meciul este televizat am preferat să jucăm deschis, să contribuim la spectacol și facem o bună propagandă fotbalului. Nu cred că am fi avut vreo șansă să scoatem un rezultat pozitiv dacă ne-am fi cantonat în apărare”, a declarat tehnicianul Rapidului. Acesta trebuie felicitat și pentru inspirația de care a dat dovadă atunci când a ales să-l titularizeze între buturi pe neexperimentatul Toma Marinică Niga, care a împlinit abia 18 ani pe data de 15 august. „Am preferat să joc cu un junior în poartă pentru a câștiga un senior în câmp, lucru care ne-a ajutat la posesie. L-am văzut pe Niga puțin copleșit de emoții înaintea partidei, însă i-am transmis că n-are de ce să se teamă, reamintindu-i că în urmă cu doi ani și trei luni a debutat în Liga a II-a pe același stadion, într-o confruntare cu Sportul Studențesc, ultima a sezonului 2012-2013”, a dezvăluit Bogdan Tudoreanu. În acel meci, sucevenii s-au impus cu scorul de 5-2, iar Niga a fost introdus în teren în minutul 21, în locul lui Zăvoi, care a fost eliminat de pe teren de centralul Sebastian Colțescu pentru un fault în calitate de ultim apărător. Interesant este că Ferfelea, cel mai bun jucător al „studenților”, a prins un șut perfect din lovitura liberă rezultată, lăsându-l fără replică pe goal-keeper-ul în vârstă de 15 ani și 10 luni din poarta Sucevei.
Două vorbe bune și despre căpitanul Dorin Semeghin, care la 36 de ani a trecut cu brio peste accidentarea teribilă suferită în luna a martie a acestui an și a revenit pe teren parcă mai motivat ca niciodată. „M-a impresionat faptul că fanii giuleșteni, care l-au luat puternic în colimator la începutul meciului datorită trecutului său dinamovist, au sfârșit prin a-l aplauda. „Seme” este de apreciat pentru abnegația de care dă dovadă în teren, este sufletul echipei, și la modul în care se pregătește mai poate juca încă mult și bine la nivelul eșalonului secund. Poate mă înșel, dar nu cred că în prezent sunt mulți fundași stânga cu calitățile lui Dorin nici în eșalonul întâi”, a precizat Bogdan Tudoreanu.
Important este ca acest moment bun să nu fie irosit, echipa să fie tratată, în sfârșit, ca un membru respectat al comunității, pentru că Semeghin, Bălan și compania au dovedit că sunt niște buni ambasadori ai Sucevei.