Ziua Europei nu a fost marcată la Suceava doar de elevi, ci și de copiii mai mici, de grădiniță, care cu această ocazie au organizat spectacole. Preșcolarii grupei mari step by step „Piticii voinicii” de la G.P.P. Nr.9 „Prichindelul” Suceava s-au pregătit din timp pentru a sărbători Ziua Europei. Astfel, împreună cu educatoarele lor au organizat în holul grădiniței un „Colț al Europei” în care au expus pliante, postere, imagini, lucrări realizate de ei. Ceea ce a fost inedit pentru ei a constat în realizarea stegulețelor țărilor europene, prilej cu care au reținut denumirea țărilor europene. Ei au sărbătorit această zi prin vers, cânt și dans alături de colegii lor de la grupa mijlocie „Arlechino”. Programul prezentat a constat în poezii și cântece, grup folcloric, dansuri populare moldovenești.




