Ziua europeană de comemorare a Holocaustului împotriva romilor. Premierul Cioloș: Este necesar să ne reamintim de cumplitele suferințe îndurate de romii din România



Ziua europeană de comemorare a Holocaustului împotriva romilor, a fost marcată, marți, la monumentul „Memorialul Victimelor Holocaustului în România” din București, în cadrul unei ceremonii comemorative, scrie Mediafax.Evenimentul a fost organizat de Agenția Națională pentru Romi, agenție guvernamentală aflată în coordonarea Cancelariei Prim-Ministrului.Cu acest prilej au fost prezentate mesajul Prim-Ministrului României de către Valeriu Nicolae, secretar de stat și discursul președintelui ANR, Daniel Vasile, urmate de ceremonia depunerii de coroane de flori din partea reprezentanților Administrației Prezidențiale, ai Guvernului României, ai misiunilor diplomatice acreditate la București, ai supraviețuitorilor romi ai deportărilor în Transnistria, precum și ai mai multor organizații neguvernamentale.



Recomandări