În zilele de 16 și 17 mai 2018, în contextul aniversării Zilei Direcției Generale Anticorupție – 30 mai, Serviciul Județean Anticorupție a organizat, în colaborare cu Agenția Națională de Integritate și cu sprijinul structurii centrale a D.G.A., un număr de trei întâlniri adresate managerilor din instituțiile publice, funcționarilor publici și reprezentanților administrației locale ce au avut ca scop informarea acestora asupra competențelor și a rolului educațional pe care instituția și-l asumă în spiritul creării unui cadru profesional etic și integru la nivelul județului Suceava. „Ofițerii din cadrul DGA au prezentat, cu titlu de bune practici, ideile dezvoltate în acțiunile preventive organizate de instituție în scopul formării unui comportament corect al funcționarilor publici ce au început o carieră în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, direcția de dezvoltare a activității preventive, cu axarea pe educarea și informarea tinerilor în spiritul integrității funcției publice”, se arată într-un comunicat de presă al Serviciului Județean Anticorupție Suceava. .Reprezentantul Agenției Naționale de Integritate, inspectorul de integritate Chiochiu Andrei, a prezentat cadrul legal ce se aplică incompatibilității și conflictului de interese, instrumentele juridice pe care agenția le are la dispoziție și pârghiile legale de aplicare a normelor de integritate.Prima întâlnire a fost organizată, în ziua de 16 mai 2018, la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava, cu participarea managerilor din cadrul instituției și a celor de la nivelul subunităților din întregul județ, a personalului interesat de lămurirea situațiilor concrete ce intră sub incidența noțiunilor de „incompatibilitate” și „conflict de interese”, precum și a reprezentanților sindicali.A doua întâlnire, organizată în ziua de 16 mai 2018, a avut loc în Sala „Ștefan cel Mare” a Palatului Administrativ și s-a adresat managerilor din cadrul Instituției Prefectului-Județul Suceava, membrilor Colegiului Prefectural Suceava și reprezentanților unităților administrativ teritoriale ce au dat curs invitației prefectului Mirela Adomnicăi.Joi, la Sala „Bucovina” a Palatului Administrativ a avut loc ultima activitate de informare, la care a participat conducerea executivă a Consiliului Județean Suceava, managerii structurilor subordonate și funcționari publici cu atribuții în domeniul integrității funcției publice.”Această activitate deschide o serie de activități preventive, pe care Serviciul Județean Anticorupție Suceava intenționează să le organizeze în colaborare cu alte instituții de la nivel local, în scopul promovării comportamentului etic și integru, atât al funcționarului public din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, cât și al cetățeanului ce intră în contact cu acesta.Direcția Generală Anticorupție pune la dispoziția cetățenilor o linie telefonică gratuită, Call center anticorupție 0800.806.806, unde cetățenii pot semnala faptele de corupție comise de funcționarii publici din cadrul Ministerului Afacerilor Interne”, precizează reprezentanții Serviciului Județean Anticorupție Suceava.
Ziua Direcției Generale Anticorupție, sărbătorită prin acțiuni cu caracter preventiv
