Ziua Internațională a Copilului a fost sărbătorită sâmbătă și la Fălticeni, cu toate că ploaia a dat peste cap programul pregătit de primăria municipiului. O parte din activitățile planificate în aer liber s-au desfășurat în sala de spectacole a Centrului Cultural “Grigore Vasiliu Birlic” și în sala de sport “Gabriel Udișteanu”.
Începând cu ora 10,00, Grupul Local de Tineret „Aripi în Europa”, în parteneriat cu instituțiile culturale, grădinițele și școlile gimnaziale, au organizat mai multe activități în care au fost implicați copiii. La ora 9.00, 35 de voluntari au pregătit baloane, hârtie creponată, vopsele și cretă colorată pentru a marca zona de joacă amenajată pe Aleea Pietonală, în fața clădirii administrației locale. După o repriză de desene pe asfalt, membrii Grupului „Aripi în Europa” i-au implicat pe copii în proiectul „Dansuri la locul de întâlnire”, cei mici fiind invitați să imite mișcările voluntarilor care dansau pe ritmurile unui colaj cu cele mai frumoase cântece pentru copii. După ce s-au împrietenit cu liceenii, preșcolarii au jucat diverse jocuri de socializare adaptate vârstei până la venirea ploii.
Una din cele mai îndrăgite activități de la petrecerile pentru copii este face painting-ul, sau pictura pe față cu culori speciale pentru piele. Din cauza condițiilor meteo activitatea s-a mutat în holul primăriei, dorințele copiilor ca pe fețe să aibă modele de prințese, fluturași, Spiderman, Batman, cățeluși sau pisicuță fiind îndeplinite.
Tenis de câmp pentru copii
Început pe terenul cu zgură de la Baza „Nada Florilor”, Turneul de tenis de câmp Cupa “1 Iunie”, organizat sub egida Federației Române de Tenis de Clubul ACS „Nada Florilor” și Primăria Fălticeni, a reunit peste 50 de copii din județul Suceava cu vârsta maximă de 10 ani împliniți. După numai o oră de joc meciurile s-au mutat în Sala de sport “Gabriel Udișteanu”, unde cei mici au arătat nivelul de pregătire. Dacă pentru unii au fost lacrimi de bucurie când au primit cupe sau medalii, pentru alții au fost lacrimi amare, pentru că mai trebuie să se pregătească pentru un loc pe podium sau poate că norocul nu a fost de partea lor în această zi. La final toți copiii au fost răsplătiți cu premii și dulciuri și au fost felicitați de primarul Cătălin Coman, care le-a spus micuților și părinților care i-au însoțit că au tot sprijinul administrației publice locale pentru a ajunge la performanță. Părinții și primarul Coman le-au cântat micuților, de ziua lor, „La mulți ani!”
Expoziție cu sute de jucării
Începând cu ora 13,00 Asociația „Muzeul Jucăriilor”, cu sediul în București, a vernisat pentru prima dată o expoziție de anvergură, la Fălticeni, gazdă fiind Muzeul de Artă „Ion Irimescu” din Fălticeni. Jucăriile din perioada 1920-1980 aparțin colecționarilor Cristian și Mihai Dumitru și fiecare jucărie are o poveste a ei. Fiecare jucărie a fost martora unei emoții, a unei lacrimi, a unui vis împlinit, a fost ascunsă în sacul lui Moș Gerilă sau fost cumpărată cu ultimul bănuț de copii.
„Noi venim cu mult entuziasm și punem gratuit la dispoziție această expoziție în cadrul parteneriatelor cu muzeele din țară. Este a 40-a expoziție de jucării și în ea o să revedeți foarte multe jucării ale copilăriei românești, pentru că asta vrem să facem: un muzeu al copilăriei românești. Sunt jucării adunate din România în ultimii 40 de ani, pe care le-am căutat prin poduri, pe la prietenei, prin librării. Considerăm că este valoroasă expoziția noastră, pentru că jucăriile prezentate au înfrumusețat o parte a copilăriei românilor: a părinților, a bunicilor noștri. Avem jucării din anii 20 – 30 până în anii 80. Mulți dintre părinți au recunoscut jucăriile, probabil le-au avut în copilărie, această expoziție având și o valoare sentimentală”, a precizat Cristian Dumitru.
„Organizatorii au făcut eforturi deosebite pentru a ne putea oferi asemenea minunății, mi-a plăcut foarte mult, am regăsit și eu multe din jucăriile copilăriei. Voi reveni, pentru că sunt lucruri frumoase și ne bucurăm că aceste jucării deosebite sunt astăzi la Fălticeni”, a declarat primarul Cătălin Coman.
În parteneriat cu Centrul Cultural „Grigore Vasiliu Birlic”, Clubul Copiilor și instituțiile de învățământ din Fălticeni, Primăria și Consiliul Local au organizat de la ora 15.00 un spectacol artistic și finala concursului „Ai și tu talent”.