15 iunie

Ziua Culturii Fălticenene



Ziua Culturii Fălticenene
Ziua Culturii Fălticenene

În după-amiaza zilei de luni, 15 iunie 2020, în parcarea din fața Sălii „Draga Olteanu Matei” a fost sărbătorită Ziua Culturii Fălticenene printr-un spectacol de muzică folk. Este prima activitate culturală organizată în urbea de pe Șomuz după o pauză de trei luni, o manifestare mult așteptată, ajunsă la a X-a ediție, pentru care Asociația „Fălticeni Cultural” a luat toate măsurile de distanțare socială.
Preotul Liviu Mihăilă, președintele Asociației „Fălticeni Cultural”, organizatorul evenimentului,ne-a spus: „Este 15 iunie, o zi importantă pentru noi, românii. Noi am început, în anul 2011, un festival de tradiție în Fălticeni, un festival mare, un festival de teatru, care «s-a lipit» la un moment dat cu festivalul Fălticeni Folk. De la prima ediție, pe 15 iunie 2011, am făcut o slujbă de pomenire a personalităților locale. Din păcate, anul acesta nu am mai reușit, dar nu putea să treacă această zi oricum și am considerat necesar să avem măcar un spectacol. În anii anteriori am avut spectacole la Centrul Cultural «Grigore Vasiliu Birlic», la Sala «Draga Olteanu Matei», iar anul trecut am fost la Marea Sinagogă din Fălticeni, a fost extraordinar. Colaborăm în continuare cu prietenii noștri Mihaela și Robert Steinmetz – președintele Comunității Evreilor din Fălticeni, cele trei expoziții, două cu imagini din Fălticeniul de odinioară și una dedicată Reginei Maria rămânând și acum în Sinagogă.
Anul acesta a trebuit să renunțăm la mai multe activități din cauza situației ivite, din luna martie nu am mai reușit să organizăm nici «Poetul lunii», dar de acum, de pe 15 iunie, poate vom reuși ca măcar o dată pe lună să ne revedem aici și să ne pregătim pentru organizarea, începând cu data de 17 august, a celei de-a X-a ediții a Festivalului de Teatru «Grigore Vasiliu Birlic». Dacă vom găsi sponsori, vom putea face o ediție aniversară foarte frumoasă, cu invitați actori cunoscuți, cu trupe mari invitate, cu toți cei care au devenit prietenii festivalului în cei 9 ani. Nu spunem mai mult, în cei nouă ani au ajuns la festivalul de teatru de la Fălticeni nume mari ale scenei și cinematografiei românești și din Republica Moldova. Vom avea în primul rând teatru, dar vom avea ca invitați și câțiva folkiști celebri.
Pe 15 iunie 2011, am început segmentul de folk și poezie cu Maria Gheorghiu și cu regretatul Eusebiu Ștefănescu. Am ajuns în 2020 cu un prieten, Puiu Crețu, care a fost și președintele juriului Festivalului Fălticeni Folk, un festival care a început frumos și ușor, ușor s-a pierdut”.
Muzică folk, poezie, dialog și emoție
Printr-un concert de excepție ce a durat aproximativ două ore, Puiu Crețu, unul din trubadurii folk-ului românesc, și Trupa Tandem (Mihai Stan, Daniela și George Cotoroană) au încântat publicul cu melodii folk, populare și rock, poezie, dialog și emoție, mai ales că au fost multe momente legate de Cenaclul Flacăra și de Adrian Păunescu. La reușita spectacolului a contribuit și Ilie Doroftei de la Casa de Cultură a Studenților Suceava, care a asigurat suportul tehnic (sonorizare și lumini).
Spectacolul a început cu „Balada pentru vioară” a lui Ciprian Porumbescu, un moment extrem de emoționant, un omagiu adus Arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților, ÎPS Pimen. A urmat o altă melodie de referință pentru această parte a țării, „Cântă cucu-n Bucovina”, un „imn” care evocă o pagină de istorie a românilor de la începutul secolului al XX-lea, scris de Constantin Mandicevschi. Puiu Crețu a preferat să redea publicului versurile originale, o parte dintre ele fiind interzise în perioada comunistă.
Cei patru artiștii au interpretat cântece și refrene de referință pentru muzica românească, seria melodiilor patriotice începând cu „Treceți, batalioane române, Carpații”. Daniela la vioară și Puiu Crețu la chitară au interpretat și o parte din cele mai frumoase cântece de dragoste din folk-ul românesc, cântece care ne-au adus aminte de petrecerile studențești de la Vama Veche sau Costinești sau de clipele de neuitat petrecute la munte, în jurul focului de tabără, de la care era nelipsit omul cu chitara. După un cântec propriu, „Despărțire în flori”, pe versurile poetului Adrian Păunescu, au urmat cântecele anilor ’80 ale Cenaclului Flacăra, prima parte a recitalului lui Puiu Crețu încheindu-se tot cu un cântec pe versuri de Adrian Păunescu, compoziție proprie, „Mi-e imposibil fără tine”, un cântec cu multe vizionări pe YouTube pentru un folk-ist care în perioada de pandemie a compus cinci melodii și două parodii.
Partea de folclor a spectacolului a început cu minunatul cântec bătrânesc „BarbuLăutaru”, într-o interpretare de excepție făcută de Daniela Cotoroană (voce și vioară), după care a urmat o melodie din repertoriul grupului Phoenix, „Nunta”.
Din spectacol nu au lipsit nici „Elegie”, o melodie pe versuri de Ștefan Augustin Doinaș, un cântec care se potrivește situației în care suntem acum, dar și melodiile inspirate de versul eminescian. Momentul de final, de rămas bun, a fost tot cu cântece frumoase, foarte cunoscute.
„Mulțumim părintelui Liviu Mihăilă pentru inițiativa de a marca această zi importantă pentru cultura națională și locală, mulțumim pentru invitație și sunt gelos pentru că orașul meu, Slobozia, nu are un om ca părintele Liviu Mihăilă.
Sunt trei idei cu suflet bun, lumină, luptă, libertate, să nu ne mai târâm pe coate, să fim aceia care spun, lumină, luptă, libertate. Acum ne-am dat seama cât de dragă și cât de prețioasă poate să fie această libertate”, a fost îndemnul folk-istului Puiu Crețu.


Ziua Culturii Fălticenene
Ziua Culturii Fălticenene
Ziua Culturii Fălticenene
Ziua Culturii Fălticenene
Ziua Culturii Fălticenene
Ziua Culturii Fălticenene
Ziua Culturii Fălticenene
Ziua Culturii Fălticenene
Ziua Culturii Fălticenene
Ziua Culturii Fălticenene
Ziua Culturii Fălticenene
Ziua Culturii Fălticenene
Ziua Culturii Fălticenene
Ziua Culturii Fălticenene
Ziua Culturii Fălticenene
Ziua Culturii Fălticenene


Recomandări

Mario Fresh, Puya și Emilian, la „Murmura Fest 2025”, la Sucevița, eveniment susținut de CAR Învățământ Fălticeni

Mario Fresh, Puya și Emilian, la „Murmura Fest 2025”, la Sucevița, eveniment susținut de CAR Învățământ Fălticeni
Mario Fresh, Puya și Emilian, la „Murmura Fest 2025”, la Sucevița, eveniment susținut de CAR Învățământ Fălticeni