Sărbătoare

„Ziua Comunei Crucea”, ediția a III-a



Interpreții Mihai Papariga și Călin Brăteanu, alături de primarul Dorin Rusu
Interpreții Mihai Papariga și Călin Brăteanu, alături de primarul Dorin Rusu

Duminică, 16 septembrie, la Crucea a avut loc ce-a de-a III-a ediție a „Zilei Comunei”. Evenimentul a surprins plăcut la capitolul organizare și eleganță, meritul fiind al angajaților din Primăria Crucea și al primarului Dorin Rusu.
Evenimentul s-a bucurat de prezența a numeroase personalități care s-au născut pe aceste meleaguri, a primarilor comunelor din bazinul Dornelor, șefi de instituții și companii de interes regional și național.
Sărbătoarea a debutat cu concursul de cros desfășurat pe mai multe categorii de vârstă, copii sub 6 ani, 6 – 9 ani, 10 – 13 ani, 14 – 18 ani, 18 – 30 de ani și peste 30 de ani.
Spectacol folcloric de calitate
După prânz, pe terenul din centrul comunei au ajuns numeroși localnici, dar și locuitori ai comunelor învecinate. Deschiderea manifestărilor a fost făcută de preoții din parohiile din comună, după care primarul Dorin Rusu le-a adresat felicitări locuitorilor comunei “pentru că «Ziua Comunei Crucea» este în primul rând a celor care locuiesc aici, care s-au născut aici ori au făcut cinste localității prin activitatea lor. Este ziua crucenilor de acasă, din țară, dar și din alte părți ale lumii. Mulțumesc concetățenilor mei pentru că au încredere în mine”.
A urmat un spectacol folcloric în cadrul căruia au evoluat Ansamblul “Poienița” din Poiana Stampei, Ansamblul Școlii Gimnaziale Crucea, Ansamblul “Răzeșii” din Vaslui, Ansamblul comunei Borca, județul Neamț, Miruna Țăranu și Angelica Flutur.
Primarul Dorin Rusu a premiat și cuplurile care au împlinit în acest an 50 de ani de căsnicie, iar cu ajutorul unor sponsori aceste familii au fost răsplătite cu premii.
Evenimentul a continuat cu recitalurile soliștilor de muzică populară Mădălina Candrea, Adriana Bucevschi, Laura Haidău, Călin Brăteanu, cu cel al solistului de muzică populară românească și ucraineană Mihai Papariga din Maramureș, al lui Marius Zgâianu împreună cu “Străjerii Bucovinei” din Pojorâta.
Italianul Ciro de Luca a reușit să delecteze publicul cu canzonete napoletane, dar și cu melodii vesele, de vară, cântate în română sau italiană.
Lorenna și Alex de la Orăștie au dinamizat atmosfera în rândul tinerilor cu muzică de petrecere, cântece etno și țigănești. Ioana Morar cu “Cetina Călimanilor” și focul de artificii au încheiat ediția a III-a a „Zilei Comunei Crucea”.
Evenimentul, realizat cu bani de la sponsori
Primarul Dorin Rusu ne-a declarat: „Am vrut să fie un spectacol cât mai frumos, o zi a comunei cât mai reușită, pentru a se bucura toți locuitorii din Crucea, dar și cei din comunele vecine. S-a cântat și s-a dansat, s-au servit produse tradiționale, de la caș și urdă, la dulcețuri și siropuri, băuturile oferite fiind și ele tradiționale, afinată, zmeurată, murată. Sunt femei de la Coșna care fac și comercializează sirop de brad, de mure, de zmeură, dulcețuri, pe care le-am invitat și la Crucea. Am văzut o expoziție foarte interesantă de timbre, medalii și numismatică la Poiana Stampei, i-am rugat pe colecționari să vină pentru ca și cei de la Crucea să le vadă. Cu un efort minim se pot face lucruri frumose. M-am dus la agenții economici din comună cu mâna întinsă pentru a aduce pe scenă ansambluri folclorice și nume mari ale muzicii populare. Nu-mi permit să folosesc banii din bugetul local pentru spectacole, aceștia sunt destinați comunității, iar din sponsorizări am reușit să fac «Ziua Comunei Crucea»”.


Ziua Comunei Crucea, ediția a III-a
Ziua Comunei Crucea, ediția a III-a
Ziua Comunei Crucea, ediția a III-a
Ziua Comunei Crucea, ediția a III-a
Ziua Comunei Crucea, ediția a III-a
Ziua Comunei Crucea, ediția a III-a
Ziua Comunei Crucea, ediția a III-a
Ziua Comunei Crucea, ediția a III-a
Ziua Comunei Crucea, ediția a III-a
Ziua Comunei Crucea, ediția a III-a
Ziua Comunei Crucea, ediția a III-a
Ziua Comunei Crucea, ediția a III-a
Ziua Comunei Crucea, ediția a III-a
Ziua Comunei Crucea, ediția a III-a
Interpreții Mihai Papariga și Călin Brăteanu, alături de primarul Dorin Rusu
Interpreții Mihai Papariga și Călin Brăteanu, alături de primarul Dorin Rusu