Eveniment

Ziua cărților deschise la Școala Gimnazială „George Voevidca” din Câmpulung Moldovenesc

Ziua cărților deschise la Școala Gimnazială „George Voevidca” din Câmpulung
Ziua cărților deschise la Școala Gimnazială „George Voevidca” din Câmpulung

La sfârșitul săptămânii trecute, la Școala Gimnazială „George Voevidca” din Câmpulung Moldovenesc a avut loc o acțiune de promovare a lecturii în rândul elevilor, intitulată sugestiv „Ziua cărților deschise”. Activitatea este prima dintr-o serie ce urmează a fi desfășurate pe parcursul anului școlar 2012-2013 în cadrul proiectului educațional „Lectura și aventura”, proiect ce s-a născut din convingerea că societatea contemporană se poate schimba prin cultură.
La această întâlnire cu lumea cărților și a personajelor literare au participat 35 de elevi din clasele V-VIII, care au decis că e interesant, educativ și distractiv să citească. Acțiunea s-a bucurat de un real succes, elevii mărturisind că astfel de întâlniri ar trebui organizate măcar de două ori pe lună, deoarece au reușit să citească mult mai mult decât ar fi făcut-o acasă.
„Elevii au dovedit că se poate, iar seriozitatea cu care s-au implicat în această activitate de dezvoltare a competenței de lectură îmi confirmă, dacă mai era cazul, necesitatea ca noi, dascălii, să mijlocim cât mai des posibil legătura sufletească a copilului cu cartea”, a spus profesoara Oltea Nistor.

Recomandări

Ziua a treia a Școlii de vară „80 de cărți în jurul lumii” – creativitate, reflecție și integritate

Ziua a treia a Școlii de vară „80 de cărți în jurul lumii” – creativitate, reflecție și integritate
Ziua a treia a Școlii de vară „80 de cărți în jurul lumii” – creativitate, reflecție și integritate

Job shadowing a delegației suedeze la Școala Gimnazială „George Voevidca”

De Ziua Națională a Lecturii, 431 de elevi suceveni au participat la etapa locală a Olimpiadei de Religie, Cultul Ortodox