Eveniment

Ziua Bucovinei va fi sărbătorită la Suceava cu spectacole de muzică populară

Ziua Bucovinei va fi sărbătorită la Suceava, pe 28 noiembrie a.c., cu spectacole de muzică populară și cu o paradă a portului popular. Evenimentele prilejuite de Ziua Bucovinei vor începe la ora 10:00, la Centrul pentru Susținerea Tradițiilor Bucovinene, acolo unde va avea loc parada portului popular din regiunea Cernăuți, intitulată „Straiele din Bucovina”, după care va fi organizată consfătuirea cu tema „Calendar cultural comun”. Spectacolele folclorice vor începe la ora 14:30, pe esplanada Casei de Cultură din Suceava. În cadrul primului spectacol, intitulat „Dulce și frumoasă Bucovină”, vor urca pe scenă Fanfara „Bucovina” a municipiului Suceava, grupul vocal Altița din Bilca, Grupul folcloric „Dor de la Humor” din Gura Humorului, formația de dansuri ucrainene „Kozaciok” din Bălcăuți, Grupul folcloric „Obcina Stânișoarei” din Mălini, Ansamblul polonez „Solonceanca” din Solonețu Nou, grupul folcloric „Arcanul Bătrânesc” din Frătăuții Noi și ansamblurile folclorice „Arcanul” din Fundu Moldovei și „Trandafirul” din Calafindești.
Începând cu ora 16:30 scena le va aparține oaspeților veniți special din Cernăuți pentru a marca Ziua Bucovinei, respectiv Ansamblul Academic Bucovinean de Cântece și Dansuri „Andrii Kusnirenko”, Orchestra „Mugurelul” a Centrului Bucovinean de Artă, Ansamblul folcloric „Trâmbița” al Universității de Medicină Cernăuți, Ansamblul folcloric „Cernivțeanca” și corul „Codrii Cosminului”.
Spectacolele organizate în Suceava de Ziua Bucovinei se vor încheia cu recitalul Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu” și al interpretei Margareta Clipa, care va începe la ora 18:30.
Toate evenimentele de Ziua Bucovinei sunt organizate de Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural Bucovina și Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale.
Reamintim că ziua de 28 noiembrie a fost recunoscută prin lege ca fiind „Ziua Bucovinei”, în urma adoptării de către Parlament a unui proiect inițiat de parlamentarii Ștefan Alexandru Băișanu, Tudor-Alexandru Chiuariu, Cătălin Boboc și Paul Ichim.

Recomandări

Diplomă de Excelență pentru Ansamblul Folcloric „Suflet Bucovinean”, la Gala Națională „România ești Tu”

Peste 200 de persoane, prezente la evenimentul „Împreună prieteni”, organizat de Asociația Sindrom Down Suceava

Ionuț-Vichentie Ilisoi, omul de cultură care a transformat corala suceveană într-un reper al performanței artistice internaționale, la ceas aniversar