Fotbal – Juniori

Zimbrul Siret s-a calificat la turneul zonal



Juniorii A1 de la Zimbrul Siret, campioni județeni ai ediției de campionat recent încheiate, au trecut într-o dublă manșă de reprezentanta Botoșaniului, Prosport Vârfu Câmpului și s-au calificat pentru faza următoare a competiției organizate de Federația Română de Fotbal.
În meciul tur disputat pe stadionul din Siret, fotbaliștii pregătiți de Ștefan Costiuc și Mircea Matei au câștigat cu scorul de 3-0, grație golurilor marcate de Livițchi, Râpă și Fl. Sanduleac.
În jocul retur, siretenii au fost conduși cu scorul de 1-0 la pauză, însă au revenit în forță după reluare și s-au impus la final cu scorul de 2-1 prin „dubla” semnată de Eșanu. „Suntem un grup unit, alcătuit din băieți talentați și cu mare dorință de afirmare. Chiar dacă nu putem să ne desfășurăm activitatea așa cum ne dorim din cauza problemelor financiare, acești copii sunt conștienți că acum au o șansă bună să iasă din anonimat dacă joacă bine și-i remarcă cineva”, a declarat antrenorul Ștefan Costiuc.
Meciurile din faza zonală a competiției se vor disputa în perioada 9-12 iulie, tragerea la sorți urmând să aibă loc astăzi la sediul Federației Române de Fotbal.
Iată și lotul de jucători al echipei Zimbrul Siret, campioana județeană în întrecerea juniorilor A1: portari – Gheorghe Sanduleac și Andrei Ciornei, jucători de câmp – Cătălin Beldeanu, Florin Sanduleac, Constantin Sava, Claudiu Eșanu, Liviu Grigoriciuc, Andrei Maruseasc, Mihai Livițchi, Lucian Cutaș, Eduard Șucaliuc, Ionuț Ursachi, Răzvan Hanceriuc, Andrei Dumitraș, Alexandru Betiuc, Valentin Zarojan, Eduard Râpă, Cătălin Drehluță și Eduard Alexandrescu.