Zilnic, femeile își acoperă corpul cu circa 515 substanțe chimice potențial dăunătoare



Femeile folosesc zilnic, în medie, produse cosmetice pentru față, corp și păr care conțin 515 substanțe chimice potențial dăunătoare, potrivit unui studiu realizat de o companie care produce deodorante naturale, citat de dailymail.co.uk.
Conform studiului, cele mai utilizate produse cosmetice sunt, de fapt, cocteiluri de substanțe chimice industriale, care pot dăuna sănătății și, în anumite cazuri, în loc să aibă efecte de întinerire, ele îmbătrânesc tenul.
Astfel, rutina zilnică a unei femei, care presupune creme și machiaj, este „gazda” unui număr de 515 chimicale sintetice, arată cercetarea, realizată de Bionsen, companie care produce deodorante naturale.
Multe dintre aceste chimicale se regăsesc și în produsele de curățenie și s-a descoperit că pot reprezenta o cauză a unor probleme de sănătate, cum ar fi alergiile, bolile de piele, dereglări hormonale, infertilitate sau chiar cancer.
Legătură între parabeni și probleme de sănătate
Spre exemplu, parabenii, care au ca scop conservarea cosmeticelor, sunt cei mai folosiți conservanți la nivel mondial și se regăsesc în șampoane, geluri de păr, gelurile epilatoare și loțiunile de corp. Dar, folosirea lor devine din ce în ce mai controversată: mai multe studii arată o legătură dintre parabeni și probleme de sănătate, printre care se numără cancerul la sân sau infertilitatea la bărbați.
Un studiu al Kyoto Prefectural University of Medicine a arătat că parabienii considerați anterior ca fiind nedăunători, cum ar fi metilparabenul, poate suferi mutații și poate deveni toxic atunci când este expus la soare, provocând îmbătrânirea pielii și un risc crescut de cancer de piele.
Metilparabenii se regăsesc în peste 16.000 de produse, inclusiv cremele și pastele de dinți. Producătorii de cosmetice au folosit parabeni motivând decizia prin faptul că aceștia nu sunt absorbiți în organism.
Parabenii pot fi absorbiți în organism
Dar, mai mulți cercetători nu sunt de acord cu acest lucru. „Cercetările arată că între 20% și 60% dintre parabeni pot fi absorbiți în organism”, declară doctorul Barbara Olioso.
Există mai multe legi care au ca rol protejarea oamenilor de chimicalele din produsele cosnetice, dar cercetătorii se tem că acestea nu sunt suficiente. Spre exemplu, producătorii de cosmetice sunt obligați să afișeze ingredientele folosite pentru fiecare produs, dar nu sunt obligați să informeze despre impuritățile care se regăsesc în materiile brute sau care intervin pe parcursul producției.
„Legile cer ca produsele cosmetice să fie sigure și fiecare produs trece printr-un proces de verificare riguros. Numărul de ingrediente dintr-un produs nu influențează gradul de siguranță al acestuia”, susțin reprezentanții companiilor producătoare de cosmetice.
De asemenea, aceștia susțin că orice compus chimic prezent în produsele cosmetice în doza corectă nu poate afecta sănătatea.
„Femeile nu au fost niciodată atât de conștiente de imaginea lor și regimurile lor de înfrumusețare s-au schimbat în ultimii ani, de la o atitudine simplistă, la extensii de păr, machiaj, bronz artificial, manichiură. Dar, multe dintre produsele cosmetice de ultimă generație conțin din ce în ce mai multe chimicale, pentru a se obține rezultate din ce în ce mai bune, ceea ce înseamnă că femeile își aplică mai multe chimicale decât înainte”, spune Charlotte Smith, purtătoare de cuvânt a companiei Bionsen.