Problema săptămânii în municipiul Vatra Dornei, văzută de primarul Constantin Huțanu

“Zilele teatrale de vară la Vatra Dornei”



Primăria municipiului Vatra Dornei, împreună cu Consiliul Județean Suceava, Centrul de Creație Suceava și Casa Municipală de Cultură “Platon Pardău” din Vatra Dornei, a organizat în perioada 18-20 august ediția a VI – a a Zilelor teatrale de vară “ION LUCA”. Scena dorneană de teatru a fost “invadată” de un număr impresionant de reprezentații, protagoniștii scenei fiind Teatrul municipal “Ion Luca” Vatra Dornei, Teatrul Național “Vasile Alecsandri” București, Teatrul studențesc “Ludic” Iași, Teatrul Național “Mihai Eminescu” Botoșani, Teatrul “Artis” Satu Mare, Teatrul “Corint “Bistrița, Teatrul Popular Sighișoara.
Deschiderea festivalului a avut loc sâmbătă 19 august la Casa municipală de Cultură, de către Primarul municipiului Vatra Dornei, Constantin Huțanu, în prezența inimoșilor regizori Dionisie Vitcu, Florin Aionițoaie, Radu Horotan, Camelia Toma, Cosmin Moldovan, Răzvan Popa, Mihai Henț, Aurel Luca, Mihai Soneriu.
În cele două zile, peste 2000 de spectatori, iubitori ai culturii teatrale, au fost încântați de trupele de teatru prezente la festival. Spectacolele au fost accesibile tuturor doritorilor, fiind organizate în sala Casei de Cultură, la Pub, dar și în aer liber în parcul municipal și pe strada Luceafărului.
Au fost două zile de sărbătoare, în care piesele de teatru au încântat sufletele dornenilor și ale turiștilor sosiți în stațiune.
În speranța că spectacolele au fost pe gustul tuturor participanților la evenimente, mulțumim tuturor celor implicați în desfășurarea evenimentelor.



Recomandări