Eveniment

Zilele studenților suceveni

Luna aceasta, la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava sunt sărbătoriți studenții, iar cu această ocazie se vor organiza o serie de manifestări științifice și culturale.
Asociația Studenților din Universitatea Suceava organizează, în perioada 26-28 martie 2008, Zilele ASUS, ediția a șaptea. Președintele ASUS, Florin Grădinariu, a declarat că „în acest an manifestările vor avea ca temă Promovarea Sucevei ca centru universitar și întărirea relațiilor culturale între Suceava, Chișinău și Cernăuți”.
Evenimentul va debuta cu un târg de carte pentru studenți, organizat în parteneriat cu Departamentul de Relații Internaționale și Biblioteca Universității Suceava. Studenții vor avea ocazia să studieze oferta editurilor prezente la târg și să-și cumpere cărți mai ieftine.
Zilele studenților vor continua cu un spectacol realizat în colaborare cu studenții de la Universitatea „Iurii Fedkovici” din Cernăuți.
Dezbatere și petrecere.
Prima zi a manifestărilor se va încheia cu semnarea unui protocol între ASUS, Grupul de Inițiativă al românilor din Basarabia și studenții din Chișinău și Cernăuți.
În cadrul manifestărilor studențești va mai avea loc o dezbatere cu tema „Promovarea Sucevei ca centru universitar” la care este invitată conducerea Consiliului Județean, cea a Consiliului Local, primarul Ion Lungu, conducerea Universității Suceava, reprezentanți ai societății civile și reprezentanți la nivel național ai studenților din România.
Zilele ASUS se vor încheia cu o petrecere organizată împreună cu studenții basarabeni.

Recomandări

„Mica Unire”, celebrată cu emoție și tradiție la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare” din Cajvana

„Mica Unire”, celebrată cu emoție și tradiție la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare” din Cajvana
„Mica Unire”, celebrată cu emoție și tradiție la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare” din Cajvana

Ziua Unirii Principatelor Române, celebrată de elevi și profesori ai Colegiului „E. Hurmuzachi” Rădăuți

Specialiștii în educație discută soluții pentru integrarea elevilor cu cerințe speciale în școala de masă