În perioada 9 – 13 mai 2007, la Școala cu clasele I-VIII Nr.1. Suceava au loc mai multe activități în cadrul „ Zilelor școlii”.
În prima zi, sub genericul „ Primăvară europeană la Școala cu clasele I-VIII Nr.1. Suceava” sunt grupate manifestări dedicate „ Zilei Europei” , momente artistice, expuneri despre etapele înfăptuirii UE, urmate de premierea laureaților concursurilor și olimpiadelor școlare.
Ziua de joi, 10 mai 2007 este dedicată în întregime părinților, organizându-se simultan activități de consiliere a părinților care și-au înscris copiii în clasa I și întâlniri de lucru ale comitetelor de părinți pe clase și a Consiliului Reprezentativ al Părinților.
„ Cercetare, inovare, creativitate” este genericul celei de-a III – a zi a manifestărilor, una dintre activități fiind o masă rotundă a cadrelor didactice din școală cu prezentarea unor preocupări didactice, științifice sau artistice.
Elevii vor participa în această zi la audiții muzicale și la activități distractive.
Atelierele „ Prologos” organizate la nivelul școlii, dar și în cadrul programului „ Elewat” propus de Inspectoratul Școlar Suceava își finalizează activitatea din acest an școlar prin lansarea unui concurs interjudețean de prezentare a unor eseuri, având ca temă centrală „ Cuvântul” .
Duminică, 13 mai 2007, începând cu ora 10,00 se va desfășura Concursul Județean de Matematică pentru clasa a IV a „ Viitorii olimpici” organizat de Școala cu clasele I-VIII Nr.1. Suceava în colaborare cu Inspectoratul Școlar Suceava, acest concurs încheind manifestările organizate cu prilejul „ Zilelor școlii”.
În toată această perioadă vor fi prezentate invitaților, părinților, oficialităților oferta educațională a școlii, rezultatele obținute de elevi și cadre didactice în acest an școlar, propuneri pentru îmbunătățirea resurselor materiale și a demersului educativ.






