În intervalul 18 – 21 septembrie, Grădinița “Cei șapte pitici” din municipiul Suceava organizează “Zilele porților deschise” în această instituție educațională pentru cei mici, situată într-o zonă plină de verdeață, cu aer curat și cu dotări dintre cele mai moderne: jucării atractive, materiale didactice axate pe dezvoltarea creativității și stimularea capacităților de exprimare, bibliotecă bine dotată cu carte pentru copii, vestiare personalizate, cabinet medical, mobilier ergonomic, grupuri sanitare speciale, bucătărie și sală de mese, săli-atelier pentru desen, pictură și muzică.
Pentru joacă, grădinița dispune de un spațiu generos, special amenajat, care cuprinde tobogan, căsuțe, balansoare, coș de antrenament pentru baschet.
În cadrul programului instructiv – educativ sunt cuprinse și ore de limba engleză intensiv. Grădinița are pază și este monitorizată video.
Vizitarea Grădiniței “Cei șapte pitici” (cu pereții pictați cu scene din basme și personaje din filmele de desene animate), de pe Str. Parcului nr. 2 (în spatele fostei Uzine Electrice), se poate face între orele 8:00 – 17:00.