În perioada 20-22 iulie 2007, la Vatra Dornei vor avea loc manifestările cultural-sportive dedicate Zilelor Municipiului. Evenimentul va fi unul de anvergură, ținând cont, în primul rând, de numele mari din lumea muzicii care vor fi invitate să concerteze în stațiunea de la poalele Munților Călimani. Loredana și Taraful, Alexandra Ungureanu&Crush sau Anda Adam sunt câteva dintre surprizele rezervate anul acesta dornenilor, dar și turiștilor care cu siguranță vor vizita în număr mare stațiunea.
Pe lângă spectacolele muzicale care vor încheia fiecare dintre cele trei zile de sărbătoare a orașului, vor fi organizate și foarte multe concursuri sportive, unele dintre ele chiar în premieră pentru Vatra Dornei: street-bike, cros up-hill, cursa auto, via ferrata și tiroliană.
– Spectacole de muzică populară și Târg al Meșterilor Populari
La toate acestea se adaugă lansări de carte ale scriitorilor dorneni și nu numai, vernisaje de expoziție, teatru, Simpozionul Național de Poezie Religioasă „Daniil Tudor, vlădică al poeziei”, dar și prima ediție a Târgului Meșterilor Populari din Bazinul Dornelor.
Zilele Dornei vor debuta vineri, 20 iulie 2007, cu Simpozionul Național de Poezie Religioasă „Daniil Tudor, vlădică al poeziei”, urmată de Cafeneaua Literară a Asociației Scriitorilor și Artiștilor din Țara Dornelor, ocazie cu care municipalitatea va acorda un premiu personalității culturale dornene a anului 2006. Invitați de la Suceava să verniseze la Vatra Dornei vor fi artiștii Iosif Csukat și Ion Grozavu, moment ce va fi urmat de lansarea unei noi cărți a scriitorului dornean Gheorghe Vicol, la care va fi invitat să participe scriitorul și jurnalistul George Stanca.
O surpriză plăcută pentru iubitorii de folclor și în special de ceea ce reprezintă „spiritul bucovinean”, va fi prima ediție a Târgului Meșterilor Populari din Bazinul Dornelor, ce va avea ca locație Esplanada Primăriei Municipiului Vatra Dornei.
Biblioteca Municipală „G.T.Kirileanu” va găzdui, de la ora 16.00, vernisajul expoziției semnată de artiștii Rodica Bușcu, Silvia Dorneanu, familia Jijianu și Irina Savu, alături de Alexandru Racu și David Croitor, după care, în Sala „Ion Luca” vor continua lucrările și dezbaterile din cadrul Simpozionului „Daniil Tudor, vlădică al poeziei”.
Prima zi de spectacole va fi deschisă, în centrul orașului, pe strada Mihai Eminescu, ca în fiecare an de Fanfara Municipiului Vatra Dornei, condusă de profesorul Marian Proboteanu, după care în program vor urma membrii Ansamblului „Dorna Dorului”, îndrăgita solistă a Bucovinei, Sofia Vicoveanca, Ansamblul Folcloric „Plaiuri someșene” din Beclean, tânărul și talentatul solist Radu Arcăleanu din Bistrița, Ansamblul Folcloric din Dorna Arini și, surpriza primei seri, îndrăgitul solist din Oltenia, Gheorghe Roșoga.
– Concursuri și întreceri sportive
Manifestările culturale programate pentru cea de-a doua zi de sărbătoare a Municipiului Vatra Dornei vor începe la Sala Oglinzilor, cu un maraton de evenimente literare, lansarea mai multor volume de carte semnate atât de scriitori și poeți dorneni, și nu numai. Este vorba despre antologia „Poeți dorneni”, semnată de Gheorghe Patza, „Călătoria continuă” a scriitoarei dornence Aldona Patraș, „Zâmbete de Bucovina” a scriitorului Simion Tudorean și „Câmpulung Moldovenesc” a scriitorilor Otilia și Vasile Sfarghiu. Lansările vor continua cu lucrările din cadrul simpozionului de poezie religioasă, iar în final, actorii Teatrului Municipal „Ion Luca” vor realiza un recital de poezie, „Scrisori păstrate de demult”.
Muzeul de Științe ale Naturii Vatra Dornei va organiza de la ora 12.00, Simpozionul „Aspecte ale biodiversității turbăriilor din Zona Dornelor”, după care, pe podul pietonal, vor fi oferite iubitorilor de sporturi extreme demonstrații de Via Ferrata și Tiroliană, pregătite de Serviciul de Promovare și Dezvoltare a Turismului și Salvamont Vatra Dornei. Concursurile sportive vor debuta în centrul orașului, de la ora 11.00, cu Crosul Tineretului și Concursul de Biciclete, la care sunt invitați să participe copii cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani, traseul de urmat fiind în parcul Municipal.
Un spectacol de îndemânare și plin de adrenalină va fi susținut în premieră la Vatra Dornei în centrul orașului, în preajma podului pietonal, prin demonstrațiile de street-bike și trial, ce vor fi prezentate de un grup de tineri experimentați din Bistrița.
La Casa de Cultură „Platon Pardău” va avea loc tot sâmbătă, de la ora 14.00, în Salonul Alb, vernisajul expoziției de artă fotografică „Ferestre spre Bucovina”, vizionarea filmului „Vatra Dornei-patru anotimpuri”, film ce surprinde imagini de demult din stațiunea Vatra Dornei și din împrejurimi, o posibilitate pentru dorneni de a se transpune imaginar în acele vremuri. Tot cu această ocazie va avea loc lansarea cărții „Mentalități europene”, semnată de lector univ. dr. Mariana Boca și vernisajul expoziției de pictură semnată de artistul Constantin Gâlceavă.
A doua zi de spectacol muzical va debuta, după Fanfara Municipiului Vatra Dornei, cu suite de dansuri și cântece bucovinene interpretate de membrii Ansamblului „Poienița”-Poiana Stampei, cu tinere soliste de muzică populară de la Clubul Copiilor și Elevilor Vatra Dornei. Spectacolul va continua cu soliștii bistrițenii Radu Arcăleanu și tânărul talent Alexandra Iuga, o solistă de doar 5 ani, care a „furat” deja numeroase premii la importante festivaluri de folclor din țară.
Vor urca pe scena din centrul orașului și membrii Ansamblului Folcloric din Dorna Arini, după care, făcând trecerea către a doua parte a spectacolului de sâmbătă, Grupul Etno și formația „Muzritm” a Clubului Copiilor și Elevilor Vatra Dornei.
În premieră la Vatra Dornei, Alexandra Ungureanu&Crush vor fi cei care vor aduce la Zilele Municipiului primele acorduri ale muzicii dance, după care, pe scenă vor urca membrii trupei „Spitalul de urgență”.
Un moment deosebit în cadrul programului Zilelor Municipiului Vatra Dornei va fi cel de sărbătorire a Cuplurilor de Aur ale municipiului, moment ce va fi organizat în Sala Oglinzilor din cadrul primăriei.
– Serbările se încheie duminică seară, cu concertul Loredanei
Concursurile și demonstrațiile sportive vor continua duminică cu Tiroliană și Via Ferrata pe Podul Pietonal, dar și cu cros up-hill la Telescaun, și chiar o cursă de îndemânare auto pe strada Unirii, de la ora 18.00.
Seara de duminică va fi punctul culminant al Zilelor Dornei, pe scena din centrul orașului urmând a urca Ansamblul „Dorna Dorului”, soliștii Pamfil Roată și Ștefan Diaconița, Ansamblul Profesionist „Dor românesc” din Bistrița, care-i va aduce în spectacol pe soliștii Matilda Pascal Cojocărița, Ștefan Cigu, Cristina Retegan, Mirela Petrus, Domnica Dologa, Alexandru Pugna, Ioan Dordoi și Valeria Peter Predescu.
Anda Adam și trupa sa de dansatoare vor fi cele care vor aduce muzica modernă pe scenă, după care, mult așteptatul spectacol al Zilelor Dornei din acest an va fi susținut chiar de Loredana, împreună cu renumitul său taraf.
Zilele Municipiului Vatra Dornei 2007 vor fi închise printr-un deosebit foc de artificii la care sunt așteptați toți participanții de la manifestări.





