Show de excepție pe scena amenajată în piața centrală din municipiul Rădăuți. Sâmbătă seară, Celia, Alb Negru și Pepe au reușit să adune aproape opt mii de localnici, dar și tineri din comunele învecinate, care au umplut până la refuz zona centrală, în cea de-a doua zi de desfășurare a festivităților prilejuite de Zilele Municipiului Rădăuți 2011. Dacă ziua de sâmbătă a debutat cu un concurs de skandenberg și cu un meci de baschet de stradă, piața centrală a început să se anime la orele serii, când pe scena Festivalului Internațional de Folclor „Arcanul” au urcat formațiile din străinătate. După câteva reprize de cântec și dans din Grecia, Georgia, Ucraina și Bulgaria, reprize care au încălzit rapid publicul, după lăsarea întunericului a venit rândul celor care erau deja așteptați de circa opt mii de oameni. Celia, Alb Negru și Pepe i-au ținut în priză cu hiturile lor pe rădăuțeni până la miezul nopții, când pe cer au apărut jocurile de artificii.
„Dacă tinerii ăștia care au cântat au reușit să mă țină lângă scenă până acum, deși am aproape 60 de ani, vă spun sincer că îmi părea rău dacă aș fi plecat și aș fi pierdut artificiile. Astăzi m-am simțit mai mândru ca de obicei pentru că sunt rădăuțean și de aceea cred că e nimerit să-i mulțumesc primarului Olărean pentru cum a organizat această sărbătoare”, a precizat imediat după feeria de pe cerul municipiului Ionel Popescu, un rădăuțean din cartierul Hipodrom.
Parada cântecului, dansului și portului popular a marcat închiderea festivalului
Ca și în anii precedenți, parada cântecului, dansului și portului popular a marcat închiderea Festivalului „Arcanul”, paradă organizată în zona centrală a municipiului, ieri, la orele prânzului. După festivitățile de final și după spectacolul care a tras cortina peste ediția XX a Festivalului Internațional de Folclor „Arcanul”, în fața publicului rădăuțean au cântat Adriana Bucevschi, Dana Dăncilă, Ionela Popescu Șerban, Frații Reuț și trupa Blue River. Primarul municipiului Rădăuți, Aurel Olărean, a declarat la finalul festivităților dedicate Zilelor Municipiului: „Mă bucur că am reușit să organizăm cu bine această sărbătoare, că festivalul și celelalte manifestări s-au desfășurat în normalitate, dar cel mai tare mă bucur că am văzut în aceste trei zile rădăuțeni fericiți, oameni cu chipuri luminoase… Aceasta este cea mai mare mulțumire pentru mine și abia atunci când am văzut acele chipuri am realizat că cetățenii urbei au apreciat eforturile depuse de noi pentru Zilele Municipiului”.
Rădăuți
Zilele Municipiului 2011, la final
