Aniversare

Zilele Francofoniei au ajuns la cea de-a XV-a ediție la Universitatea „Ștefan cel Mare”

Concursul de interpretare de cântece în limba franceză „Les couleurs en chansons”
Concursul de interpretare de cântece în limba franceză „Les couleurs en chansons”

Catedra de limbă și literatură franceză din cadrul Facultății de Litere și Științe ale Comunicării din Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava a organizat în perioada 19-26 martie a.c. mai multe acțiuni culturale cu prilejul Zilelor Francofoniei, marcate în întreaga lume. Câteva sute de elevi din întregul județ, studenți, masteranzi și doctoranzi au participat alături de cadrele lor didactice la prezentarea expoziției de bandă desenată „Les aventures de Tintin” (expoziție care poate fi vizitată până pe 2 aprilie a.c.), la concursul de afișe „La francophonie en couleurs”, la sesiunea „Témoignages des pays francophones” și la Concursul de interpretare de cântece în limba franceză „Les couleurs en chansons”.
Cei mai buni „școlari francofoni”, elevii din Poiana Stampei
Marele premiu al Francofoniei în culori a fost câștigat de Școala cu clasele I-VIII Poiana Stampei, profesor coordonator Rodica Hrincescu, premiul II le-a revenit Eco-Școlii „Ion Creangă” Nr. 9 Suceava și Școlii „Al.I. Cuza” Fălticeni, iar premiul III a fost obținut de elevii de la Școala cu clasele I-VIII Vatra Moldoviței și Școala Nr. 3 „Bogdan Vodă” Câmpulung Moldovenesc. Au fost oferite și două premii individuale, elevului Paul Tihan, de la Școala „Al.I. Cuza” Fălticeni, pentru interpretarea cântecului „Noir c’est noir”, și studentului Iulian Foca, de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, pentru prezentarea spectacolului.
La concursul de interpretare de cântece din 26 martie, organizat împreună cu Inspectoratul Școlar Județean, premiile au fost oferite cu generozitate de Agenția Universitară a Francofoniei, Organizația Internațională a Francofoniei, Ambasada Franței la București, Asociația Română a Profesorilor de Franceză și Alexandria Librării. La secțiunea „liceeni francofoni” au fost acordate două premii I, corului „Animosi” de la Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni și Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava. Premiile al II-lea și al III-lea au fost oferite Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Suceava.
Câștigătorul concursului de afișe, elevul Iulian Grămadă, de la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” din Suceava, a primit din partea Delegației Wallonie-Bruxelles la București toate benzile desenate cu Tintin traduse în limba română (pe lângă premiul în bani oferit de Catedra de limba și literatura franceză din universitate). Celelalte premii ale concursului de afișe au ajuns la Narcisa-Bianca Anghel, de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, și Andreea Geosu, Anca Maierean și Manuel Lupu, toți de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”.

Concurs de cântece
Concurs de cântece
Francophonie USV
Francophonie USV
Premianții concursului de afișe
Premianții concursului de afișe
Simona Manolache, una dintre organizatoarele evenimentului
Simona Manolache, una dintre organizatoarele evenimentului
Concursul de interpretare de cântece în limba franceză „Les couleurs en chansons”
Concursul de interpretare de cântece în limba franceză „Les couleurs en chansons”

Recomandări

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate de președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate la președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni
Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate la președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni

Cele mai bune cărți publicate în anul 2024, cărți ale scriitorilor suceveni, premiate, joi, la Muzeul de Științele Naturii

Crăciunul francofon – cultură, emoție și educație – Proiect educațional desfășurat la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Elevul Alexandru Ioan Dumitriu a câștigat Marele Trofeu al Festivalului „Stele de Gheață”, la Focșani

Elevul Alexandru Ioan Dumitriu a câștigă Marele Trofeu al Festivalului „Stele de Gheață”, la Focșani
Elevul Alexandru Ioan Dumitriu a câștigă Marele Trofeu al Festivalului „Stele de Gheață”, la Focșani

Clasă Confucius inaugurată la Colegiul ”Ștefan cel Mare”. Limba și cultura chineză, mai aproape de elevi