Zilele Europene ale Patrimoniului, care se află la cea de-a XX-a ediție, sunt marcate miercuri, între orele 16.00 – 20.00, printr-o suită de manifestări care se desfășoară la Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina din Gura Humorului.
Manifestările, organizate sub egida Ministerului Culturii și Patrimoniului Național de Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniul Național Suceava în parteneriat cu Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina din Gura Humorului, au ca tematică „Meșteșugurile lemnului”.
Programul cuprinde vernisajul expozițiilor „Simbolistica universală și ornamentica lemnului în Bucovina”, autor artistul fotograf Victor T. Rusu,
„Miniaturi în lemn – machete ale monumentelor de arhitectură populară din Bucovina”, autori Gheorghe Lehaci și Florin Cramariuc, și „Toate-s vechi și nouă-s toate” – unelte folosite în obținerea și prelucrarea lemnului (piese patrimoniale din colecțiile muzeului și piese noi, folosite de meșteșugarii contemporani).