Zilele de pomenire pentru morți

Biserica noastră a rânduit sâmbăta ca zi de rugăciune pentru cei morți, precum și anumite zile de peste an, în care ducem colivă la biserică și dăm pomelnic pentru toți cei morți ai noștri. Aceste zile de obștească pomenire sunt numite „Sâmbete” sau „Sâmbetele morților” când se fac pomeniri cu Sfântă Liturghie și anume:
sâmbăta lăsatului sec de carne pentru Postul Paștelui
sâmbetele din săptămâna a 2-a, a 3-a și a 4-a din Postul Paștelui
sâmbăta dinaintea Rusaliilor (Sâmbăta morților sau a Moșilor, sau „Moșii de vară”)
lunea sau marțea după Duminica Tomii (Paștile Blajinilor)
la Praznicul Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august)
în sâmbăta dinaintea sărbătorii Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril (zis Sâmbăta morților sau „Moșii de toamnă”)
Joia Mare (Joi Mari) din Săptămâna Sfintelor Patimi
Zilele în care facem parastase omului când moare:
Parastasul de trei zile, care înseamnă Învierea lui Hristos, a treia zi. Biserica se roagă atunci ca Cel înviat a treia zi din morți, adică Mântuitorul, să învieze pe cel răposat.
Parastasul de 9 zile, prin care rugăm pe Mântuitorul care a murit în ceasul al 9-lea din zi, precum și pe cele 9 cete îngerești, să odihnească pe cel răposat cu Sfinții și cu toți îngerii.
Parastasul de 40 de zile se face întru pomenirea Înălțării Domnului, care a avut loc după 40 de zile de la Înviere. Tot la 40 de zile de la ieșirea sufletului, Mântuitorul îi hotărăște locuința până la judecata viitoare; noi ne rugăm să-i așeze în Rai.
Parastasele de trei, șase și nouă luni și apoi parastasele de un an până la 7 ani. Acestea mărturisesc dragostea pentru cel răposat și necontenita legătură cu sufletul acestuia.
Zilele în care nu se fac parastase și pomeniri
de la 20 decembrie și până la 7 ianuarie (Sfântul Ioan Botezătorul)
de la Lăsata Secului de carne, pentru Postul Paștelui și până la sâmbăta întâia din Postul Mare
de la Sâmbăta Floriilor și până la Duminica Tomii
în toate praznicele împărătești
Zilele pentru purtarea „capetelor” la cei morți sau „ortul postului”
Aceste pomeniri se fac de obicei în Postul Mare, timp de 40 de zile. În unele părți se fac îndată după moartea omului, tot 40 de zile, când preotul face parastasul pe scurt și scoate coliva la mormânt.
Prinoasele care se dau pentru sufletul mortului
Rugăciunile celor vii
În ce stare te-a găsit moartea, în aceea te afli, scrie un Părinte Bisericesc. Deci mortul nu poate să-și mai schimbe starea de dincolo. O singură scăpare mai este. Ne-o arată „Mărturisirea Credinței Ortodoxe” care zice: „Credința ne învață că un mare număr de păcătoși care s-au căit în clipa de pe urmă, sunt scăpați din iad, prin rugăciunile și milosteniile celor vii”.
Prin rugăciunile celor vii înțelegem: rugăciunile preotului la Sfânta Liturghie, rugăciunile noastre, ale fiecăruia, pentru răposați și parastasele pentru pomenirea morților, pomelnicele morților pe care le dăm preotului la Sfânta Liturghie, să fie însoțite de-o prescură din care se scoate Trupul Domnului la Sfânta Jertfă; de o lumânare, ca să aibă mortul parte de lumină și de vin, din care se pregătește Sângele Domnului. Parastasele se însoțesc de colivă îndulcită cu miere sau zahăr, căci coliva închipuiește nădejdea noastră în învierea celui răposat, iar mierea și zahărul, credința noastră în viața tihnită și plăcută a mortului. De asemenea se însoțesc de colaci, vin și lumânări, care închipuiesc Trupul, Sângele și Lumina lui Hristos. Apoi tămâie și untdelemn – toate fiind jertfe plăcute Domnului.
Prin milostenii înțelegem: mâncarea ce urmează după parastas, vasele, hainele, banii, oile și juncile și orice alte lucruri date de pomană, pentru sufletul răposatului. Se cuvine însă, ca aceste pomeni să fie împărțite săracilor, nu rudelor noastre sau celor avuți, căci atunci pomana nu-i deplină și deci nu-i primită. Iar pomana să o facem cu dragoste și râvnă, nu pentru ochii lumii, sau din silă.
(http://parohialuncasi.trei.ro/morti.html)