„Mai aproape unii de alții”

Zilele Culturii Polone, la Suceava

– Manifestările vor debuta mâine și se vor încheia duminică, cu o deplasare la Solonețu Nou
În perioada 6-9 septembrie, sub genericul „Mai aproape unii de alții”, Uniunea Polonezilor din România organizează cea de-a IX-a ediție a Zilelor Culturii Polone.
Manifestările vor debuta mâine, la ora 10.00, cu conferința științifică internațională „Comunitatea popoarelor și culturilor. În lumea relațiilor polono – române”, ce se va desfășura la Muzeul de Științele Naturii. Vor participa cadre universitare din România, Polonia, Moldova, Ucraina. La ora 11.00, tot în aceeași locație, este programat vernisajul expoziției de afișe „Tratatul de la Roma ca verigă în procesul integrării europene”, după care vor urma dezbateri dedicate sărbătoririi a 60 de ani de la repatriere și 165 de ani de la așezarea muntenilor polonezi în Poiana Micului.
Ziua de vineri va debuta cu o altă expoziție, de această dată de fotografii „Wieliczka necunoscută”, la ora 10.00, având ca loc de expunere Muzeul de Istorie. Pe tot parcursul acestei zile vor fi organizate, în trei locații diferite: Muzeul de Științele Naturii, Muzeul de Istorie, Dom Polski, dezbateri pe tema problematicii minorităților naționale, lansări de carte, ateliere de traducere.
Sâmbătă, 8 septembrie, Uniunea Polonezilor din România organizează o excursie la Poiana Micului, unde participanții vor participa la Sfânta Liturghie în biserica cu hramul Preasfânta Inimă a lui Isus, unde va fi dezvelită și o placă comemorativă, după care se va inaugura Casa Polonă din Poiana Micului. După amiază va avea loc spectacolul Ansamblurilor Folclorice „Dolina Nowego Solonca” din Zlotnik, „Solonczanka” din Solonețul Nou.
În ultima zi a manifestărilor prilejuite de Zilele Culturii Polone, duminică, 9 septembrie, organizatorii au inclus în program o deplasare la Solonețu Nou, unde polonii vor participa, cu prilejul „Sărbătorii Roadelor”, la Sfânta Liturghie, după care se vor bucura de un spectacol folcloric în care își vor da concursul Ansamblul Folcloric „Pojana” – Pilawa Dolna și Ansamblul „Pădurețul” – Pârteștii de Sus.

Recomandări

O studentă a Facultății de Litere și Științe ale Comunicării din USV a primit titlul de ,,Tânărul Poet al Anului”

Manifestări dedicate Zilei Culturii Naționale organizate de elevi de la Salcea și preșcolari de la „Prichindel” Suceava