În perioada 13-14 februarie, Colegiul Național “Nicu Gane” va sărbători 150 de ani de la nașterea academicianului, folcloristului și etnografului Artur Gorovei, 144 de ani de existență instituțională a școlii și 91 de ani de la dobândirea statutului de liceu. Cu acest prilej vor fi organizate expoziții, dezbateri, spectacole și concursuri la care vor lua parte liceeni, foști și actuali profesori, foști elevi ai liceului, oficialități locale și județene.
După cum ne-a informat directoarea colegiului, Mihaela Bărbăcuț, ziua de joi, 13 februarie, este dedicată lui Artur Gorovei. La ora 10.00, în holul de marmură al colegiului va avea loc vernisajul expoziției de carte și documente privind viața și activitatea lui Artur Gorovei. Jumătate de oră mai târziu, în Amfiteatrul colegiului va avea loc simpozionul “Artur Gorovei, omul și opera”, moderat de prof. Neculai Sturzu și “O șezătoare cu … Șezătoare”.
Pe 14 februarie, fiecare diriginte va susține o oră de diriginție în prezența unui invitat – fost elev, fost profesor, o personalitate din zonă sau din marile centre culturale.
De la ora 10.00, după intervențiile invitaților vor fi omagiați câțiva colegi care s-au stins din viață în ultimul timp și va avea loc lansarea cărții “Educație și cultură – fundamente ale elaborării proiectului curricular la decizia școlii”. Manifestările vor continua cu vernisajul expoziției de desene ale copiilor “Galeria Micului Prinț”, vernisajul expoziției de pictură “Realități (și) alternative” a artistului plastic Gabriel Todică și vernisajul expoziției de documente și fotografii “Istoria gimnaziului în documente”, autori Mioara și Sorin Gafencu.
Înainte de masa rotundă “Chipuri în oglinda vremii”, va avea loc un concert al orchestrei simfonice a Filarmonicii din Botoșani și un recital al corului “Animosi”, condus de prof. Dan Sinăuceanu.