În ultimele zile, tenismanii de la CS Select Suceava au fost angrenați în mai multe competiții organizate pe teritoriul României. Calificat pe tabloul principal al turneului Futures de la Brașov, dotat cu premii totale de 10.000 de dolari, Alexandru Marasin a fost învins în șaisprezecimi de mult mai titratul Răzvan Sabău, fost câștigător la Wimbledon cu ani în urmă, în perioada junioratului.
În ce-l privește pe mult mai tânărul Vasile Filip, acesta a ajuns până în ultimul act al Cupei Emy găzduite de municipiul Roman, în întrecerea rezervată copiilor în vârstă de 10 ani. După ce a trecut pe rând de George Chiriac (Roman) și de David Perju (București), Filip a cedat greu în finală, în trei seturi, în fața ieșeanului Rareș Rosin.
În fine, experimentații Ion Caraciuc, Dumitru Negru, Viorel Negru, Ovidiu Busuioc și Costel Chelariu au participat săptămâna trecută, la Mamaia, la Campionatele Internaționale ale României rezervate tenismanilor veterani. Cel mai bine s-a prezentat Viorel Negru, care a jucat a avansat până în sferturile de finală atât la simplu cât și în proba de dublu destinată sportivilor peste 45 de ani. „Sunt rezultate bune, cu care ne mândrim. Important este că în ultimii ani tenisul de câmp cunoaște o dezvoltare continuă la noi în oraș, astfel că sportivii suceveni au devenit prezențe obișnuite la majoritatea turneelor din țară”, a declarat managerul CS Select, Mihai Pop.





