Tenis de câmp

Zile pline în Cupa Monitorul

Florin Hostiuc și Adrian Spac s-au întâlnit în cadrul Categoriei Principală
Florin Hostiuc și Adrian Spac s-au întâlnit în cadrul Categoriei Principală

Dintre cele 13 meciuri disputate sâmbătă și duminică, doar două au avut nevoie de set decisiv, încheindu-se cu victorii pentru Daniel Bujdei și Tiberiu Avram. În programul zilei de luni se află alte 8 partide.
Cupa Monitorul la tenis de câmp este prima competiție din municipiul Suceava care s-a reluat după ce activitatea sportivă a fost paralizată din cauza virusului COVID-19. Cei peste de 200 de concurenți înscriși pe tabloul de concurs au fost împărțiți în mai multe categorii, în funcție de nivelul de joc al fiecăruia și de vârstă.
În prima fază a întrecerii se va juca în sistem de grupe, fiecare cu fiecare, urmând ca faza a doua să se desfășoare în sistem eliminatoriu. Vor promova toți participanții, iar împerecherea pe tablou se va face în funcție de locul ocupat în grupe.
Competiția se va derula pe toată perioada sezonului cald, partidele urmând să se dispute pe terenurile de zgură de la Complexul Sportiv „Unirea”.
Vă prezentăm mai jos rezultatele înregistrate sâmbătă și duminică, precum și programul de luni:

Tiberiu Avram – Ion Tcaciuc P + 50, Grupa D Baza Unirea 6-1, 6-3
Corneliu Morari – Mihai Schull P + 40, Grupa B Baza Unirea 2-6, 0-6
Vasile Ungureanu – Vasile Cotoară P + 50, Grupa C Baza Unirea 6-0, 6-2
Dorin Asaftei – Horațiu Neacșu P + 50, Grupa A Baza Unirea 7-6, 6-4
Iuliu Buburuzan – Dorin Goian E + 40, Grupa A Baza Unirea 4-6, 5-7
Sorin Alexa – Ciprian Văcăreanu S +40, Grupa D Baza Unirea 3-6, 2-6
Daniel Bujdei – Cătălin Lungu P -40, Grupa A Baza Unirea 6-0, 1-6, 6-1
Daniel Bujdei – Răzvan Maciuc P -40, Grupa A Baza Unirea 6-4, 6-2
Constatin Semaca – Dorin Boșcoianu V + 70, Grupa A Baza Unirea 6-2, 6-2
Adrian Șpac – Florin Hostiuc P +40, Grupa E Baza Unirea 7-5, 6-1
Adi Vacariu – Corneliu Morari P +40, Grupa B Baza Unirea 6-3, 6-0
Mihai Vieriu – Aurel Toma V + 60, Grupa C Baza Unirea 6-1, 6-0
Liviu Bolohan – Tiberiu Avram P + 50, Grupa D Baza Unirea 2-6, 7-6, 5-7
Luni, 20 iulie, ora 08.00 Sebastian Gheorghe – Sandrinio Neagu P +40, Grupa D Baza Unirea
Luni, 20 iulie, ora 12.00 Ovidiu Busuioc – Vlad Grigoriu V + 60, Grupa A Baza Unirea
Luni, 20 iulie, ora 14.00 Ilie Țebrean – Narcis Polocoșer P + 50, Grupa B Baza Unirea
Luni, 20 iulie, ora 16.00 Daniel Ostafi – Florin Monoranu S-40, Grupa C Baza Unirea
Luni, 20 Iulie, Ora 18.00 Ciprian Văcăreanu – Ionel Șuiu S +40, Grupa D Baza Unirea
Luni, 20 iulie, ora 20.00 Mihai Tipu – Sorin Maciuc E + 40, Grupa A Baza Unirea
Luni, 20 iulie, ora 20.00 Adi Baciuc – Silviu Airoaiei S-40, Grupa A Baza Unirea
Luni, 20 iulie, ora 21.00 Maricel Caba – Dumitru Moraru P + 50, Grupa B Baza Unirea

Recomandări

Arbuști ornamentali în locul mașinilor, parcare și loc de joacă în locul garajelor, în Zamca și grădiniță nouă, în Obcini

Cele mai bune rezultate din ultimul deceniu, la bacalaureat și olimpiade, pentru Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți

Fălticeniul investește peste 11 milioane de lei în transformarea Cinematografului „Doina” într-un Centru Cultural Multifuncțional

Contractul pentru execuția lucrărilor a fost semnat de către primarul Gheorghe Cătălin Coman și reprezentantul firmei SYM RSC SRL
Contractul pentru execuția lucrărilor a fost semnat de către primarul Gheorghe Cătălin Coman și reprezentantul firmei SYM RSC SRL