Stadionul Areni va găzdui astăzi două interesante meciuri amicale. Astfel, de la ora 10.30, Rapid va întâlni formația de Liga a III-a Oțelul II Galați, grupare care a ales să-și efectueze stagiul de pregătire centralizată din intersezon la noi în județ, la Câmpulung Moldovenesc. „Am intrat deja în linie dreaptă cu pregătirile pentru viitorul sezon, așa că vom trata cu maximă seriozitate jocurile de antrenament care ne-au mai rămas de disputat. Cu Oțelul II nu vom juca doar astăzi, ci și vineri, pe 5 august, în meci revanșă, pe stadionul din Câmpulung Moldovenesc. De asemenea, mai avem antamat un meci amical cu FC Botoșani, pe 10 august, startul ediției 2011-2012 a Ligii a III-a fiind programat pe 19 august”, a declarat preparatorul fizic al „ceferiștilor”, Ion Buzoianu.
Cealaltă reprezentantă a județului Suceava în eșalonul trei al fotbalului românesc, Sporting, va juca astăzi după amiază, de la ora 17.00, pe Areni, un meci test în compania echipei „satelit” a Ceahlăului Piatra Neamț.
Până la debutul oficial în Liga a III-a, formația antrenată de Ovidiu Ciobanu și Bogdan Grosu mai are pregătite încă două jocuri amicale, cu CSM Pașcani (7 august) și FCM Dorohoi (12 august).
Săptămâna în curs se anunță a fi una plină de fotbal pe stadionul Areni. În afară de cele două jocuri amicale de care am pomenit mai sus, arena suceveană va găzdui în zilele de joi, vineri și sâmbătă partidele contând pentru Turneul internațional de juniori „Patru Regiuni pentru Europa”.