„Zile minunate de lucru”

„Zile minunate de lucru”
„Zile minunate de lucru”

„Comisiune micstă”
Locuitorii din Tolva-mică sunt foarte agitați. Luni, în 11 Aprilie, s’a pus în grevă comuna întreagă și a fugărit pe inspectorul fondului religionar Trinks, care venise la fața locului să esposesioneze pe arendașul Milcioc și să dee moșia Tolva în seama Nemților din Ilișești. Astădi e în Tolva o comisiune micstă, anume directorul Ullmann, inspectorul Trinks, amploiatul Adelsberger, prefectul Roller, judecătorul Scânteuță și jandarmi, cu scopul de a preda moșia Tolva Kipperianilor și altor Nemți din Ilișești. Casul e grav și urmările triste”.
„Patria”, Anul II, nr. 115, Cernăuți, Vineri în 3/15 Aprilie 1898.
„Zile minunate de lucru”
Ogoarele, negre, nu de mult răscolite de hotarul comunelor Drăgușeni, Forăști, Dolhești și chiar Băișești – comună așezată la poalele munților, arată că în zilele de 13 și 14 aprilie, după câteva zile de ploaie ușoară, se puteau începe de-a binelea muncile în cîmp. Aceste semnale ar fi trebuit să atragă atenția conducătorilor raionului Fălticeni și să-i determine să ia măsurile politice și organizatorice curente pentru a se lucra cu toate forțele acolo unde terenul a permis. Măsurile au întîrziat însă și, ca urmare, pînă la 15 aprilie, în întreg raionul s-au arat 243 de hectare și s-au însămînțat 287 de hectare. Zilele de 15, 16 și 17 aprilie au fost zile minunate de lucru. Colectiviștii din Antoceni, cei din Oniceni, întovărășiții din Liteni și numeroși țărani muncitori cu gospodării individuale au folosit din plin aceste zile”.
„Zori noi”, Anul X, nr. 2616, Suceava, Miercuri 18 aprilie 1956.

Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Pălăriile tovarășului Emil Bobu

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Ciubucul logofătului Buhuș

58 de școli din România și Republica Moldova cu peste 2.100 de elevi și profesori au participat la ediția a XXIII-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar”, de la Putna

58 de școli din România și Republica Moldova, cu peste 2.100 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIII-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar”, de la Putna

Centrul Cultural „Sofia Vicoveanca” a găzduit ultimul spectacol aniversar al Caravanei „10 pentru folclor”