Educație

Zile de sărbătoare, la Casa Corpului Didactic ”George Tofan” Suceava

Zilele Casei Corpului Didactic ”George Tofan” Suceava

Casa Corpului Didactic (CCD) ”George Tofan” Suceava a sărbătorit, în perioada 2-9 noiembrie 2018, Zilele CCD Suceava, instituția celebrându-l, totodată, pe reformatorul și autorul „Învățământului în Bucovina”, bucovineanul George Tofan.
Fiind un an cu o mare însemnătate istorică, programul conceput s-a dorit să cuprindă esența învățământului în cei 100 de ani derulați de la Marea Unire, o privire amplă într-un spațiu multicultural: Bucovina.
„Educația a fost și este unul din elementele principale ale menținerii unei culturi și ale dezvoltării sociale. De aceea, pentru ridicarea standardelor profesionale, pentru asigurarea calității, pentru creșterea stimei de sine a celor care deja s-au dovedit a fi demni de a li se încredința o carieră în educație, pentru confirmarea faptului că Suceava este un municipiu în care educația conferă valoare – Casa Corpului Didactic Suceava, în calitatea ei de furnizor de formare continuă, a propus, de Zilele Casei Corpului Didactic ”George Tofan”, un program de conferințe, dezbateri și lansări de carte cu impact educațional și civic”, au transmis reprezentanții Casei Corpului Didactic.
Programul evenimentelor
Seria manifestărilor a debutat vineri, 2 noiembrie, la Universitatea “Ștefan cel Mare” Suceava (USV), prin conferința cu participare internațională ”Un secol pentru Educație”, cu secțiunile: „George Tofan și personalități ale învățământului românesc din Bucovina și Basarabia”; „Didactica disciplinei din perspectiva secolului XXI”; „Management educațional în viziune europeană”; „Dezvoltare personală – profesori și elevi”.
Învățători, profesori din învățământul primar, gimnazial și liceal, profesori metodiști, formatori ai CCD Suceava, invitați din Republica Moldova, Ucraina și România au onorat invitația organizatorilor. Coordonatori ai evenimentului au fost prof. Elena Manuela David și prof. Traian Duminică.
Dezbaterea și lansarea volumelor ”Forța civică a femeilor”, volum colectiv apărut la editura Polirom, sub coordonarea Andreei Paul, și „Ghidul meseriilor viitorului” au fost un alt eveniment circumscris Zilelor Casei Corpului Didactic Suceava, găzduit de această dată de Muzeul Bucovinei.
Atelierele „Merito”, de la Liceul Tehnologic ”Vasile Cocea” Moldovița, coordonate de prof. Daniela Ceredeev; Storytelling ”Povești terapeutice” – trainer Mihai Cioată, de la Școala Gimnazială „Miron Costin” Suceava, coordonate de prof. Daniela Argatu și prof. Anna Ștefură, au fost alte două evenimente înscrise în program.
Săptămâna 5-9 noiembrie a inclus workshopuri cu profesorii formatori ai CCD Suceava (coordonator: prof. Maria Guzu); Conferința „Ensemble pour l’école de la confiance. L’esprit de la reforme de l’éducation nationale française”, a prof. Michel Monsauret, attaché de coopération educative IFR, coordinateur des Alliances françaises de Roumanie, Ambassade de France en Roumanie; expoziție de carte bilingvă – editura Demiurg; vizită de documentare la Mănăstirea Dragomirna; conferința „Învățământul vocațional – ARTE”, susținută de Virgil Scripcaru (coordonatori: prof. Anna Ștefură, prof. Adriana Coțovanu, prof. Daniela Argatu, prof. Elena Istrate, prof. Adriana Iftimiu); campania de promovare „Măsuri educaționale integrate pentru stimularea accesului la educație al copiilor aparținând unor grupuri vulnerabile” (coordonator: prof. Georgeta Colibaba); conferința ”30 de ani de la căderea cortinei de fier” și lansarea de carte “Partida de vânătoare” – scriitorul Stelian Tănase (coordonatori: prof. Elena-Manuela David, prof. Angela Sehlanec).
Parteneri în desfășurarea Zilelor Casei Corpului Didactic: Consiliul Local și Primăria municipiului Suceava, Institutul Francez Român, Universitatea “Ștefan cel Mare”, Inspectoratul Școlar Suceava, Colegiul Național ”Petru Rareș” Suceava, Muzeul Bucovinei, Asociația SEVA, Revista Cariere, Editura Polirom / Asociația INACO, Universitatea de Stat din Tiraspol, Chișinău, Institutul Postuniversitar de perfecționare a cadrelor didactice din regiunea Cernăuți, Ucraina, Facultatea de Științe ale Educației Suceava, Liceul Teoretic Orizont, Chișinău, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Drochia, Moldova, Școala Gimnazială „Miron Costin” Suceava, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, Asociația Educatorilor Suceveni.

Recomandări

Primăria Liteni a inaugurat un nou corp de clădire, complet modernizat, la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Prof. Isabel Vintilă face parte din grupul de lucru care pregătește noile programe școlare la Limba și literatura română pentru liceu

Transportul public local și metropolitan Suceava, gratuit pentru toți elevii, părinții, bunicii și cadrele didactice, în prima zi de școală

Ziua a treia a Școlii de vară „80 de cărți în jurul lumii” – creativitate, reflecție și integritate