Amintiri

Zidane ar vrea să se întoarcă la Real Madrid



Fostul internațional francez Zinedine Zidane a declarat că „nu este imposibil” ca în viitor să revină la clubul Real Madrid, la care și-a încheiat cariera de jucător, dar a subliniat că ar face-o pentru a se ocupa de echipele de tineri, informează AFP.Zidane s-a aflat, joi, la Madrid, unde a participat la o acțiune publicitară alături de fostul său coechipier de la Real, Raul Gonzalez, și de mijlocașul argentinian Lionel Messi, de la FC Barcelona. Chestionat în legătură cu o posibilă revenire la Real Madrid, Zidane a răspuns: „Nu am nimic prevăzut, dar poate că acest lucru va deveni realitate. În viitor, nu este imposibil. Nu mă văd însă la un birou, nici antrenor. Pentru moment, vreau să profit de tot ceea ce nu am putut profita până în prezent. Când va veni momentul, mi-ar plăcea să mă ocup de copii, să dau înapoi fotbalului ceea ce am învățat”, a spus fostul căpitan al reprezentativei Franței.
Zinedine Zidane a menționat că nu regretă că a decis să-și încheie cariera în 2006.



Recomandări