Zicem și noi, nu lăudăm cu parul

Dacă tot ne-a dat Iranul cu flit și ne-a lăsat să huzurim cînd alții transpiră pe teren, nu ne rămîne decît să ne întoarcem, iar și iar, la partida cu Cehia, deja poleită de presă pe toate fețele, poate vom reuși s-o clonăm… În primul rînd meciul s-a cîștigat în faza de apărare, și pentru că de data asta nu s-a mai gafat. Dar acest lucru s-a datorat și selecționerului, care a găsit o metodă ingenioasă de a-l bloca pe pivotul Koller. Astfel, el a realizat că Tamaș este prea crud pentru a-l anihila pe pivotul ceh și a imaginat un marcaj alternativ, cu Ovidiu Petre cerber la fazele fixe și cu Cristi Chivu responsabil la joc cursiv. Căpitanul nostru a compensat gabaritul cu plasament, mobilitate și spirit de anticipație, calități care se întrunesc numai de către marii jucători. Bine că nici Koller n-a fost în zi norocoasă, el reușind în mod logic cîteva lovituri de cap, dintre care două au eludat infim poarta, iar una a izbit bara. În duelul cu Chivu a reușit doar o pivotare, dar din fericire șutul a fost pe direcția lui Lobonț. Dacă tot am ajuns la portarul nostru, acesta a fost de o siguranță descurajantă pentru adversari, iar pe retină păstrăm acea intervenție fabuloasă cu care a reușit să deturneze șutul lui Polak. Iată de ce, în ciuda celor declarate, Pițurcă nu va putea renunța la el, chiar dacă va fi eternă rezervă la Ajax, deoarece și-a cîștigat dreptul de titular sub tricolor prin chiar evoluțiile la echipa națională, fiind exact reversul lui Pancu.
Probabil că această echipă, ce ar putea fi altoită și cu Rădoi și Cernat, fobiile selecționerului, se apropie de maximul pe care îl poate oferi în acest moment fotbalul românesc. Chiar dacă de data asta i-a ieșit, Pițurcă nu poate juca mereu cu doi închizători, sistemul arătîndu-și limitele cînd Dorinel Munteanu a irosit două contraatacuri în superioritate tocmai pentru că a trebuit să suplinească lipsa mijlocașului de construcție. Pițurcă a pariat surprinzător pe Cociș și Mazilu, cu rezultate relativ bune. Dacă primul, care nu a jucat niciodată în divizia A autohtonă, a fost o frumoasă surpriză, jucînd în mod paradoxal mai bine decît cu Andorra, cel de-al doilea a fost doar conștiincios, el nereușind să-și creeze ocazii de gol, pîinea oricărui atacant, dar măcar a făcut pîrtie pentru ceilalți. Rămîne o opțiune fiindcă atacanții masivi sunt în vogă, iar noi suntem cam tributari la acest capitol.
L-am lăsat intenționat la urmă pe Adrian Mutu. A înscris toate patru golurile din ultimele două partide oficiale, jumătate din ele fiind realizări de excepție. Devine clar că, aflat în căutarea timpului pierdut, Mutu este cel care face diferența pentru echipa națională. Îi place să fie în prim plan, acest lucru îi satisface ego-ul, atît timp cît nu exagerează echipa este beneficiara. Bunăoară, a preferat să centreze șmecherește stricînd o ocazie reală de gol la scorul de 1-0, adică atunci cînd obiectivul nu era încă atins. Probabil că la echipa de club nu i s-ar fi tolerat așa ceva, însă în ultimul timp calitățile lui Mutu prevalează în fața metehnelor. Cum la națională e deja prea tîrziu, presimt că la Juve nu va avea un sezon oarecare.