Un fotoreporter sud-african, care a fost arestat săptămâna trecută în timp ce încerca să-i facă poze Angelinei Jolie și care apoi a fost eliberat doar cu un avertisment, a fost arestat din nou pentru același motiv, informează BBC News Online.
Prima dată, John Liebenberg a fost arestat în grădina postului de poliție din Walvis Bay, la aproximativ 400 de kilometri de Windhoek, capitala Namibiei, a precizat Salmi Katshuna, un purtător de cuvânt al Poliției.
Postul de poliție se învecinează cu clinica privată unde Angelina Jolie va da naștere, în zilele care urmează, primului ei copil.
„Polițiștii l-au prins și l-au prevenit să nu intre în grădină, dar acesta nu a dat ascultare acestui ordin”, a explicat purtătorul de cuvânt. Fotograful s-a prezentat, luni, la tribunal pentru a fi judecat, dar judecătorul a respins cazul, jurnalistul alegându-se doar cu un avertisment.
John Liebenberg, în vârstă de 48 de ani, a fost arestat din nou și acuzat de încălcarea proprietății private. Conform raportului poliției, acesta încerca să o fotografieze pe Angelina Jolie și pe iubitul acesteia, Brad Pitt, în timp ce aceștia se aflau la un restaurant. El urmează să se prezinte la un tribunal din Namibia, vineri.
Organizația de jurnaliști „South African National Editors Forum” a condamnat această arestare, calificând-o drept un abuz. „Organizația este de părere că cetățenii au dreptul la intimitate dar și că jurnaliștii au dreptul de a-și face meseria fără a fi intimidați”, arată organizația într-un comunicat.
În momentul în care a fost eliberat după prima arestare, Liebenberg a declarat că poliția a vrut să se folosească de cazul lui pentru a da un avertisment celorlalți jurnaliști.
Jolie și Pitt se află în Namibia împreună cu cei doi copii adoptați, Maddox și Zahara, de aproape două luni.
Gărzile lor de corp și polițiști namibieni care lucrează sub acoperire i-au protejat pe artiști de jurnaliști iar purtători de cuvânt din partea guvernului Namibiei au declarat că intimitatea Angelinei Jolie și a lui Brad Pitt va fi protejată pe durata șederii lor în această țară. Tot aceștia au declarat că jurnaliștii care doresc să vină în Namibia pentru a se ocupa de acest subiect trebuie să obțină un permis de muncă.