Tir sportiv

Ziariștii și politicienii s-au întrecut la tras cu pușca

Ziariștii și politicienii s-au întrecut la tras cu pușca
Ziariștii și politicienii s-au întrecut la tras cu pușca

La finalul săptămânii trecute, ziariștii și oamenii politici au avut ocazia să se întreacă și să-și demonstreze calitățile de trăgători în cadrul primei ediții a Cupei presei la tir sportiv, concurs desfășurat la poligonul special amenajat de la Solca. Cu toate că majoritatea participanților nu au mai tras cu astfel de puști cu glonț, de 5,6 milimetri, atât ziariștii, cât și oamenii politici s-au descurcat de minune, acumulând punctaje mult peste limita unor începători în acest sport. Această cupă a fost pusă la cale de Direcția pentru Sport a județului Suceava în colaborare cu gazdele de la Clubul Sportiv „Comando” Solca. La finalul concursului, specialistul în tirul sportiv, președintele CS Comando Solca, antrenorul Ștefan Buicliu, s-a arătat foarte încântat de felul în care au reușit să tragă la țintă absolut toți participanții, atât băieții, cât și fetele. „Concurenții au demonstrat că au talente ascunse, foarte bine puse la punct, dar le lipsește antrenamentul și pregătirea, care au fost compensate totuși cu entuziasmul cu care s-au întrecut în poligon. Plăcerea de a se exprima liber cu arma și-a spus cuvântul, având în vedere că toți avem în gena noastră una dintre cele mai vechi îndeletniciri ale omului, și anume vânătoarea. Eu sper să fie un început de drum bun, de colaborare cu presa și cu oamenii politici”, a menționat antrenorul Ștefan Buicliu. Cu toate că pozițiile din clasament nu au contat foarte mult, la finalul concursului prima poziție în ierarhia făcută la băieți a fost ocupată de Ioan Corjuc, de la PSD, care a fost urmat pe podium de Bogdan Dascălu Bulină și Vasile Latiș, ambii de la Partidul Conservator. La fete, Ana Țâmpu, de la PD, a terminat pe primul loc, în timp ce Irina Nechifor, de la PSD, și Adriana Dascălu Bulină, de la Radio Top 91, s-au clasat pe locurile doi, respectiv trei. Nici reprezentantul Monitorului de Suceava nu s-a lăsat mai prejos și a reușit să obțină cel mai bun punctaj din ambele serii de trageri. La final, organizatorii i-au recompensat pe primii clasați, dar și pe ceilalți concurenți cu diplome, tricouri, cupe și medalii. „Deși ne așteptam la o participare mai numeroasă, concursul a ieșit așa cum ne așteptam, mai ales că a fost și prima ediție. După cum am văzut, după câteva focuri de armă s-au creat relații, concurențe între oameni, nu neapărat între partidele politice sau presă. Am dorit să promovăm acest club, care e unic în județ ca și ramură de sport, mai exact tir sportiv. Dorim să promovăm performanțele pe care ei le au. De anul trecut, din toamnă sunt câțiva dintre sportivi și componenți ai Clubului Sportiv Municipal Suceava, la nivel de seniori care au rezultate și trebuie să ne lăudăm cu ele, iar acest concurs e un mod de a ne prezenta munca. Vremea a ținut cu noi, oamenii au fost deosebiți și cred că ingredientele sunt suficiente pentru o reușită”, a declarat, la finalul concursului, principalul organizator, directorul DJS Suceava, Mihai Androhovici.

Ziariștii și politicienii s-au întrecut la tras cu pușca
Ziariștii și politicienii s-au întrecut la tras cu pușca
Ziariștii și politicienii s-au întrecut la tras cu pușca
Ziariștii și politicienii s-au întrecut la tras cu pușca

Recomandări

Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, solicită demisia prefectului Traian Andronachi, pe care îl acuză că s-a implicat ilegal în activitatea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Eșec în negocierile dintre conducerile cluburilor Cetatea Suceava și Șoimii Gura Humorului pentru formarea unei singure echipe