Întrucât vremurile sunt vitrege pentru salahorii din presă, inclusiv pentru mine, l-am întrebat pe un ziarist cu experiență cum reușește să se descurce cu leafa sa de capacitate cilindrică redusă. Că se descurcă depun mărturie burta-i cât portbagajul de Matiz și fața acoperită cu o spuză de bubulițe, care trădează lupta corpului său cu excesul alimentar.
– Păi, mi-a răspuns omul, eu pe mâncare și băutură nu dau nici un ban.
– Te aprovizionează socrii de la țară ? – mi-am dat cu presupusul.
– Cum poți crede așa ceva ? Dimpotrivă, eu îi aprovizionez pe socri.
– Atunci ???
Iar aveam pe față expresia mea de elev la școala ajutătoare, astfel că reporterul s-a decis să mă deslușească.
-Vrei să supraviețuiești, ca ziarist, cu mica leafă primită de la mogulul tău ? Pentru asta e o condiție „sine qua non”: să nu ratezi niciun eveniment oficial care include băutură și mâncare.
Își lansează Vosganian cartea ? Te înfigi și tu, cu legitimația de presă în proțap și neapărat cu o geantă încăpătoare, de preferință cu fund dublu, pe umăr. Ține sindicatul lui Isvoranu o conferință ? E musai să fii prezent. Face bairam Iliescu la a 125-a sa aniversare ? Hop și tu !
Odată prezent la aceste adunări oficiale supraaglomerate, începi să acționezi în interes personal. Când tensiunea este maximă, când se cer demisii de guverne, când se țin spiciuri măgulitoare sau, dimpotrivă, tirade terminatoare, tu trebuie, cu gesturi de scamator, să prinzi cu vârful deștelor sticlele de whisky și tartinele pe care maioneza tremură de parcă ar fi răzuită de pe o burtă de senator ajuns la al cincilea mandat. Toate acestea iau imediat calea genților cu fund dublu, asigurându-le jurnaliștilor lipidele, proteinele, glucidele și gradele de alcool indispensabile traiului.
Într-adevăr, supraviețuirea e o artă. Iar cei care se aprovizionează astfel nu riscă să fie prinși, căci chiar dacă cineva îi observă în plină activitate, i se face rușine de rușinea lor.
Cu gheare puternice de vulture, cu dinți ascuțiți făcuți să sfâșie prada, ziariștii pleșcari ar fi o rușine pentru breaslă, dacă n-ar ilustra atât de bine breasla. În opinia lor, drumul democratic parcurs de societatea românească e o înlănțuire fericită de șuncă pragheză, brânzică pariziană, vodculiță finlandeză și mușchiuleț rrom, fiindcă nu cred că mai e voie să-i spunem „mușchiuleț țigănesc”.
