Reacție

Ziariști cu insigne de „găozar” au protestat în fața Palatului Cotroceni



Câteva zeci de ziariști și reprezentanți ai societății civile au protestat, marți, în fața Palatului Cotroceni, față de jignirile aduse, vineri, de președintele Băsescu ziaristului Ovidiu Zară de la Curentul, pe care l-a numit „găozar”.
Printre cei prezenți s-au numărat Ovidiu Zară, Victor Roncea, Răzvan Martin, Liana Ganea și alți ziariști și reprezentanți ai ONG-urilor. Protestatarii au purtat insigne pe care scria „găozar”, precum și coli A4 cu inscripții precum „1990: Golan. 1992: Animal. 2006: Găozar” sau „Și GĂOZARII au un președinte”.
La întâlnire au venit și oameni de rând cu intenția de a sprijini protestul ziariștilor. Ei s-au adunat în fața Palatului Cotroceni cu puțin înainte de ora 13.00 și s-au plimbat timp de câteva zeci de minute prin fața clădirii, fiind urmăriți tot timpul de ziariști veniți să relateze faptele și de jandarmii de la Cotroceni.
Întrebați de un polițist dacă mitingul este autorizat, Zară și Roncea au spus că nu este vorba despre un protest, ci despre o „adunare spontană între prieteni”.
Protestatarii au spus celor prezenți că încă mai așteaptă scuzele președintelui. Victor Roncea a spus că, în cazul în care președintele Băsescu nu își cere scuze până la sfârșitul acestei zile, el nu se va mai considera cetățean al României.
„Dacă până azi, la ora 13.00, Traian Băsescu era președinte pentru toți oamenii acestei țări, de azi el va fi președinte peste toți oamenii minus unul”, a spus Roncea.
Răzvan Martin, care a vorbit în numele organizației Reporters Sans Frontieres, a spus că și această organizație internațională așteaptă scuzele președintelui. De asemenea, el a spus că organizația va publica o scrisoare de protest față de atitudinea lui Băsescu față de presă.
Președintele Traian Băsescu a spus, vineri, despre Ovidiu Zară, că este „găozar”, într-o discuție cu Radu Timofte și George Maior, în timp ce aceștia îl conduceau pe șeful statului spre ieșirea din sediul SRI, remarca fiind auzită de jurnalist și de alți doi colegi ai acestuia.



Recomandări

Protest pe cod roșu de ploaie față de amânarea unor plăți cu un an, pentru angajații din educație

Protest pe cod roșu de ploaie față de amânarea unor plăți cu un an, pentru angajații din educație
Protest pe cod roșu de ploaie față de amânarea unor plăți cu un an, pentru angajații din educație

Angajații Casei Județene de Pensii au declanșat un protest spontan împotriva deciziei de tăiere a sporului de condiții vătămătoare

Câteva zeci de angajați ai Casei Județene de Pensii Suceava au declanșat vineri un protest spontan în fața instituției
Câteva zeci de angajați ai Casei Județene de Pensii Suceava au declanșat vineri un protest spontan în fața instituției