– Ziaristul cu pricina, fostul director al „Jurnalului de Transilvania”, Claudiu Sere, a fost denunțat pentru șantaj la câteva luni după ce a semnat un contract de publicitate cu patronul unei firme harghitene
Judecătorii suceveni decid astăzi dacă un ziarist va face pușcărie sau nu, după ce a fost acuzat de șantaj. Cel în cauză este fostul director al publicației „Jurnalul de Transilvania”, Claudiu Sere, din municipiul Miercurea Ciuc, acesta fiind denunțat pentru șantaj la doar câteva luni după ce a semnat, în calitate de director, un contract de publicitate cu patronul unei firme harghitene. Jurnalistul cu pricina a fost condamnat anul trecut de către Tribunalul Suceava la patru luni de închisoare cu executare pentru șantaj, iar acesta a făcut recurs la Curtea de Apel Suceava, magistrați ai cărei instanțe vor trebui să decidă astăzi dacă mențin sau nu hotărârea Tribunalului.
Toată povestea în care a fost implicat Claudiu Sere, intens mediatizată la vremea respectivă în diverse publicații naționale, a început la sfârșitul anului 2003, atunci când între directorul de la acea vreme a „Jurnalului de Transilvania”, Claudiu Sere, și Laszlo Iszak, administrator al SC Ilm Com SRL Miercurea Ciuc, a fost încheiat un contract de publicitate pentru o perioadă de un an de zile. Numai că, după câteva luni, administratorul respectivei firme s-a adresat Parchetului și a reclamat faptul că acel contract de publicitate masca de fapt o taxă de protecție pe care ziaristul Claudiu Sere i-ar fi perceput-o. După puțin timp, Claudiu Sere este trimis în judecată pentru șantaj, dosarul fiind apoi strămutat la Suceava, aici unde magistrații l-au condamnat în luna aprilie 2004 la patru luni de închisoare. Probabil nu întâmplător, administratorul respectivei firme harghitene a făcut denunțul după ce în „Jurnalul de Transilvania” au apărut mai multe materiale care scoteau în evidență anumite afaceri necurate în care ar fi fost implicate firmele lui Laszlo Iszak, fiind evident faptul că se dorea scoaterea din joc și a „Jurnalului de Transilvania”, ziar care își făcuse un obicei din a scoate la suprafață unele „matrapazlâcuri” ale afaceriștilor locali. Totodată, din câte se pare, omul de afaceri care l-a denunțat pe Claudiu Sere ar fi la originea unei încercări de stropire a ziaristului, pe față, cu acid sulfuric, pentru acest lucru „tocmind” un individ contra sumei de 1500 de dolari.
Astfel, astăzi, judecătorii suceveni vor hotărî dacă vor menține pronunțarea de patru luni de închisoare sau îl vor achita pe ziaristul harghitean. „Încerc și eu să-mi dau seama unde este vorba de șantaj. Dacă ar fi existat această infracțiune de care am fost acuzat și pentru care am fost condamnat de către Judecătoria Suceava, dacă ar fi fost vorba de taxă de protecție, nu s-ar mai fi încheiat un astfel de contract de prestări de servicii, perfect legal, în urma căruia societatea al cărui administrator eram și care edita ziarul a achitat impozite la stat și TVA. Eu am mare încredere în justiția suceveană și în înțelepciunea magistraților de aici și sper ca aceștia să-și facă datoria în mod cinstit”, ne-a declarat fostul director al „Jurnalului de Transilvania”, Claudiu Sere.
