Zi de doliu la Timișoara, în memoria eroilor Revoluției din 1989



Instituțiile de stat din Timișoara au arborat, ieri, drapelul național în bernă, în timp ce asociațiile de revoluționari au organizat mai multe slujbe de pomenire a eroilor Revoluției din 1989, deoarece, din 1993, 17 decembrie este zi de doliu în municipiu, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Toate instituțiile de stat din Timișoara au arborat, ieri, drapelul în bernă, deoarece, din 1993, printr-o hotărâre de Consiliu Local, data de 17 decembrie a fost declarată zi de doliu în municipiu.
De asemenea, Asociația „17 Decembrie” a Răniților și Luptătorilor în Revoluție a organizat, ieri, mai multe manifestări, care au cuprins slujbe de pomenire a eroilor martiri, la Catedrala Mitropolitană și Biserica Martirilor, și la Cimitirul Săracilor, unde au fost depuse coroane de flori.
La Cimitirul Eroilor Martiri a fost organizat un parastas în memoria celor care au murit în Revoluția din 1989.
De la ora 18.00, Asociația Suporterilor Timișoreni „Druckeria” a organizat un marș comemorativ, care a început la Catedrala Mitropolitană și s-a încheiat la Cimitirul Eroilor.
Manifestări dedicate comemorării Revoluției vor avea loc și în zilele următoare. Astfel, sâmbătă, de la ora 10.00, Asociația Memorialul Revoluției va organiza o deplasare la „locurile de martiraj” din Timișoara.
Duminică, membrii Asociației Memorialul Revoluției vor face un pelerinaj la București, la Crematoriul „Cenușa”, și la Slatina, unde a fost aruncată cenușa celor împușcați în primele zile ale Revoluției din 1989.
Luni, la ora 13.00, sirenele vor suna în Timișoara, timp de trei minute, pentru a comemora momentul în care municipiul a devenit primul oraș liber din România.
De la ora 14.00 va avea loc o ședință festivă a Consiliului Local Timișoara, iar de la ora 18.00 este programat un concert organizat de Filarmonica „Banatul” și Fundația Academică Culturală Timișoara.