Zgonea: Ținta USL e ca anul aceasta sau cât mai repede putem să scăpăm de MCV



Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat, marți, referitor la demersul europarlamentarilor PSD de a cere în PE încetarea MCV, că orice român trebuie să susțină ridicarea MCV pentru România și ținta USL este ca anul acesta țara noastră „să scape” de acest MCV.
Zgonea a arătat că ar trebui să bucure faptul că europarlamentarii din grupul social-democrat au făcut acest lucru, ceea ce nu au făcut, în ultimii trei ani, celelalte grupuri politice, iar acesta este un avantaj.
„Orice român trebuie să susțină ridicarea MCV pentru România, noi cred că ne-am îndeplinit foarte multe obligații din capitolul 24 Justiție și afaceri interne, MCV este un mecanism sancționatoriu, dar, dacă ați observat, în ultima perioadă începem o cooperare constantă cu CE și PE tocmai că mecanismul este de cooperare și verificare. Ținta noastră este ca anul aceasta sau cât mai repede putem, o țintă a USL, să scăpăm de acest MCV”, a precizat Valeriu Zgonea.
El a adăugat că „este oportun” să nu mai existe acest control.
„Ar trebui să vă bucure că parlamentarii noștri, ai grupului social-democrat au făcut această chestiune și nu au făcut, în ultimii 3 ani, celelalte grupuri politice, este un avantaj, înseamnă că au înțeles foarte bine care sunt mecanismele de la UE”, a mai spus Zgonea.
Eurodeputații liberali Ramona Mănescu și Cristian Bușoi, precum și Corina Crețu de la PSD, au cerut luni seară, în sesiunea plenară a PE de la Strasbourg, încetarea MCV pentru România, cei trei criticând ultimul raport publicat săptămâna trecută de Comisia Europeană.